Sari la conținut

Echipa de baschet feminin, Olimpia Galactica Braşov a terminat sezonul competiţional 2010-2011 pe poziţia a 11-a. Antrenorul Dan Calancea s-a declarat totuşi mulţumit de rezultatele obţinute, având în vedere bugetul de care a dispus echipa. „Avem un nucleu pe care se poate construi o grupare puternică. Avem nevoie de trei sportive de calitate pentru a reuşi lucruri frumoase. Din păcate, baschetbalistele autohtone valoroase sunt extrem de scumpe. De multe ori găsim straniere la preţuri acceptabile. Să vedem ce putem aduce, dacă vom reuşi, atunci obiectivul va fi calificarea în play-off”, a comentat tehnicianul braşovencelor. Chiar dacă nu a prins un loc în play-off în acest sezon, formaţia de sub Tâmpa a dat trei jucătoare la loturile naţionale. Astfel Simina Avram a jucat la naţionala under 16, Cristina Grama la cea sub 18 ani, iar Georgiana Plaviţu la cea sub 20 de ani. Braşovul a avut o reprezentantă şi la All  Star Game. Monica Ivan a fost selecţionată pentru meciul stelelor baschetului feminin românesc în urma evoluţiilor foarte bune din acest sezon. În sezonul viitor, formaţia braşoveană va avea un buget de aproximativ 2,8 miliarde de lei vechi şi va juca sub titulatura CS Judeţean Braşov. Clubul Sportiv Judeţean Braşov va avea trei secţii: baschet, nataţie şi atletism.

Comentarii

Ultimă oră