Sari la conținut

Virozele le dau deja bătăi de cap braşovenilor

Deşi suntem la început de octombrie numărul bolilor de sezon înregistrate la Braşov e aproape ca cel din plin sezon rece. Potrivit Ministerului Sănătăţii, până acum s-au înregistrat 29 de cazuri de gripă, peste 300 de pneumonii şi alte peste 1.400 de viroze respiratorii. Cea mai sigură cale de a evita îmbolnăvirea, spun medicii este vaccinul antigripal. Deocamdată acesta nu se găseşte în farmacii. Abia de săptămâna viitoare va putea fi cumpărat, spun farmaciştii, la preţuri cuprinse între 35 şi 45 de lei pentru o doză. Gripa se manifestă prin febră, dureri de cap şi musculare, greţuri, frisoare, tuse şi transpiraţii abundente. Vaccinarea trebuie amânată în cazul persoanelor care au febră ridicată sau au în acel moment gripă. Vaccinul este interzis şi femeilor aflate în primul trimestru al sarcinii, sau proaspetelor mămici. Nici bebeluşii de până la şase luni nu pot fi vaccinaţi. Imunizarea de acest tip este contraindicată şi celor alergici la ouă, spun specialiştii.

Comentarii

Ultimă oră