Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a semnat miercuri contractul de finanţare pentru proiectul "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov", implementat de operatorul regional din Sibiu (care, în 2009, a preluat reţeaua de alimentare cu apă din Făgăraş). Valoarea totală a proiectului este de 100.048.232 Euro (fără TVA), din care finanţarea nerambursabilă, din Fondul de Coeziune, se ridică la 76.553.905 Euro. "Lucrările de modernizare se vor efectua pe parcursul a 44 de luni, în perioada 2011-2014, în final urmând ca aproximativ 246.500 locuitori din cele două judeţe să beneficieze de un sistem de apă şi canalizare la standarde europene", a declarat ministrul. Pentru Făgăraş, în programul de investiţii sunt prevăzute: o nouă staţie de epurare a apei, reabilitarea celor 30 puţuri de captare şi a două rezervoare de serviciu, înlocuirea conductei de aducţiune Iaşi Hurez – Făgăraş, reabilitarea a 28 de kilometri de reţea de distribuţie a apei, precum şi extinderea reţelei cu 3,5 kilometri. Tot în cadrul acestui proiect, în Făgăraş se vor realiza şi lucrări de modernizare a sistemului de captare a apelor uzate. Astfel, reţeaua de canalizare va fi extinsă cu 8,5 kilometri, iar 25 de kilometri vor intra într-un program de reabilitare, astfel încât reduse, de la 41% la 28%, infiltraţiile apelor uzate în sol.