Sari la conținut
viitorul-suna-bine

Echipa de junioare sub 17 ani de la CSU Cuadripol Brașov a câștigat titlul național după ce a reușit să se impună la turneul final găzduit de Brașov.

Echipa de junioare sub 17 ani de la CSU Cuadripol Brașov, preăgătită de fostul jucător al echipei brașovene, Nenad Marinkovic, a câștigat fără probleme turneul final al Campionatului Național, care s-a desfășurat la Brașov. Ferariu și compania au învins în primul meci, campioana en-titre, CN Mihai Eminescu Oradea, cu scorul de 58-48, iar apoi au trecut pe rând de CSS Ploiești, scor 77-44, de CSS Alexandria 61-39 și de LPS Satu Mare, scor 55-42. În ultimul meci, care nu mai conta și în care tehnicianul brașovencelor a foslosit și jucătoarele care au jucat mai puțin în acest sezon, formația CSU Cuadripol Brașov a fost învinsă deCS Al. Ceaușianu din Reghin cu scorul de 53-49. Astfel fetele antrenate de Nenad Marinkovic au obținut cele mai strălucitoare medalii și viitorul baschetului feminin românesc sună foarte bine. „Este o performanță extraordinară. Suntem foarte fericiți și le felicit pe fete pentru modul în care au înțeles să abordeze acest turneu final și întreg sezonul. Am demonstrat că formăm o echipă foarte valoroasă și că în Brașov sunt foarte multe jucătoare talentate”, a spus antrenorul brașovencelor Nenad Marinkovic.

Ferariu MVP. Din tabăra brașovencelor a strălucit Ana Ferariu, care la finalul turneului a fost desemnată MVP-ul competiției, coșghetera întrecerii și a fost selectată în echipa turneului final. De altfel, Ana Ferariu a ocupat la finalul sezonului prima poziție în clasamentul marcatoarelor cu o medie de 26,6 puncte pe meci. Ana este convocată la echipa națională sub 20 de ani a României.

Locul patru la băieți. Tot la Brașov s-a desfășurat și turneul final al echipelor sub 17 ani la masculin. Elevii antrenorului Eugen Roșu au încheiat întrecerea pe poziția a patra, după Steaua, U Mobitelco Cluj și Vipo București. Deși a avut un lot restrâns numeric, CSU Cuadripol Brașov a făcut meciuri foarte bune și s-a bătut de la egal la egal cu toate echipele calificate la acest turneu final. Brașovenii au învins CSS Tărgu Jiu cu scorul de 77-63 și Viitorul Cluj Napoca, scor 88-87 și au pierdut întâlnirile cu Steaua, scor 77-63, cu U Mobitelco Cluj, scor 90-71 și cu Vipo București, scor 70-56. „A fost un turneu bun. Îmi pare rău că nu am reușit să ne clasăm pe podium, pentru că eu consider că puteam să terminăm acest turneu pe poziția a treia. Sunt un pic dezamăgit de prestația din ultimul meci. A fost un turneu lung și la noi s-a simțit din plin faptul că am avut o echipă scurtă, că nu am avut schimbări și că am dus aceste cinci meciuri în doar nouă jucători”, a declarat antrenorul Eugen Roșu.

Remarcații brașovenilor. Din lotul brașovenilor s-au remarcat Tudor Gheorghe care a fost coșgheterul competiției și a fost selecționat în echipa turneului final și Sergiu Calancea. Tudor Gheorghe a ocupat la finalul sezonului prima poziției în clasamentul marcatoriilor cu o medie de 31,27 de puncte pe meci și prima poziție în clasamentul paselor decisive cu o medie de 4,63 de assisturi pe meci. Locul doi în ierarhia paselor decisive i-a revenit lui Sergiu Calancea cu o medie de 3,63 assisturi pe meci.

Locul trei la U14. În acest weekend a avut loc la Cosntanța turneul final rezervat copiilor sub 14 ani. Echipa clubului CSU Cuadripol Brașov, condusă de Ciprian Ghișoi, a obținut medaliile de bronz.

Au nevoie de continuitate. Anul 2014 a fost  unul foarte bun pentru clubul CSU Brașov.  Cu mici excepții aproape toate echipele de la U 13 până la U 18 au reușit să se califice la turneele finale, ceea ce este o performanță extraordinară. Ba mai mult, clubul brașovean trimite nu mai puțin de 19 băieți și fete la loturile naționale ale României. Dacă la fete există o continuitate, pentru că cele mai bune junioare fac pasul spre senioare și pot evolua la Brașov la Olimpia, la băieți sportivii se pierd. Este nevoie ca autoritățile locale și cei din mediul de afaceri din Brașov să-și îndrepte atenția și spre acești copii care au performanțe extraordinare. Este nevoie de o echipă de baschet de seniori sub Tâmpa, unde acești copii minunați să poată face pasul spre marea performanță.

Comentarii

Ultimă oră