Previziuni sumbre pentru mediul de afaceri românesc. Un studiu realizat de specialiştii Camerei de Comerţ şi Industrie a României demonstrează că societăţile comerciale din principalele ramuri economice nu sunt mulţumite de măsurile care au fost luate până în prezent de guvernanţi şi nici nu au speranţe de mai bine pentru perioada ce urmează. 44 la sută dintre cei chestionaţi, consideră că situaţia economică a societăţilor pe anul 2009 a fost una nesatisfăcătoare. Totuşi societăţile mai au şi o mică speranţă. 47 la sută dintre subiecţi consideră că evoluţia activităţii anul acesta va fi constantă, iar 34 la sută sunt de părere că va creşte. Specialiştii care au realizat acest studiu consideră că rezultatele trebuie imediat făcute cunoscute guvernanţilor. Aceştia ar trebui să ia imediat măsuri de stimulare a afacerilor. Studiul a fost propus de Comitetul pentru Politici Sectoriale în Agricultură, Industrie, Construcţii şi Dezvoltare Metropolitană din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României.