Reprezentanţii mediului de afaceri din industria lemnului s-au întâlnit cu cei de la Camera de Comerţ şi Industrie, Universitatea Transilvania şi Agenţia Metropolitană Braşov, pentru a discuta despre o strategie de dezvoltare în perioada 2014-2020. Asta cu atât mai mult cu cât Regiunea Centru are un mare potenţial de creştere în acest sector, spun specialiştii. Lemnul este una dintre cele mai importante resurse naturale ale ţării şi este regenerabil. Interesul în domeniul prelucrării lemnului există inclusiv din partea investitorilor străini. Exploatarea forestieră însă nu este foarte atractivă, iar specialiştii vor să aducă în atenţie acest domeniu. Totuşi, Regiunea Centru exploatează anual 4,5 milioane metri cubi de lemn, spun reprezentanţi din domeniu. Este depăşită de regiunea nord-est, care exploatează 5 milioane de metri cubi de lemn. Împreună, aceste două regiuni depășesc 50% din tot ce exploatează România, potrivit datelor oficiale. „Cred că este momentul în care să dezvoltăm activităţi care ţin de educaţie, să pregătim tineri în acest domeniu, să dezvoltăm piaţa pentru această industrie, atât la nivel de comunitate, cât şi la nivel naţional şi internaţional”, a declarat Dragoş David, director AMB Braşov. La Braşov, există două facultăţi care pregătesc specialişti în industria lemnului, un domeniu de perspectivă. „E un domeniu de perspectivă şi un domeniu care lucrează cu o materie regenerabilă. Să nu uităm că dacă alte resurse nu sunt regenerabile, deci se vor termina la un moment dat, în ce priveşte pădurea, dacă este gospodărită corespunzător, ea asigură lemn cu continuitate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, rector Universitatea Transilvania Braşov.