Baschetbalistele de la Olimpia Braşov au bifat, în weekend, un succes foarte important! Sâmbătă, 18 februarie, Olimpia Braşov a învins în deplasarea de la Olimpia Bucureşti cu scorul de 60-81. Cu excepţia sfertului al treilea, câştigat de gazde, jocul a fost la discreţia formaţiei conduse de Dan Calancea. Scorul pe reprize a fost : 12-20, 11-23, 26-16, 11-22. Pentru braşovence au marcat: Nikolic 23p, Kajdacsi 20p (15 recuperări), Cursaru 20p (9 assisturi), Grama 12p, Sinka 4p, Badi 2p. Următoarea partidă a braşovencelor va avea loc miercuri, 22 februarie, tot la Bucureşti, în compania celor de la Sportul Studenţesc, partidă restanţă din cadrul etapei a XIX-a.