Într-o partidă devans la etapa a 15-a, baschetbalistele de la Olimpia Braşov au trecut, pe teren propriu, de Sepsi Sfântu Gheorghe, cu scorul de 72-57 (14-21, 19-13, 20-12, 19-11). Fără victorie în primele 11 etape, formaţia din judeţul vecin a pus probleme serioase Braşovului, în primele două sferturi. Oaspetele au condus la pauza mare cu un punct diferenţă: 34-33. La reluare, legea a fost făcută pe teren de jucătoarele Braşovului, care s-au impus până la urmă la o diferenţă confortabilă. O victorie muncită a fetelor de la Olimpia, în condiţiile în care Dan Calancea a avut lotul decimat în cursul săptămânii.
Show cu Nikolic. A doua marcatoare a campionatului intern, cu o medie de 18,2 puncte de meci, sârboaica Nikolina Nikolic, a reuşit în jocul de miercuri după amiază numai puţin de 30 de puncte. “Mă simt foarte bine la Braşov, totul este super. Colegele m-au primit foarte bine, sper să joc cât mai bine în continuare şi să-mi ajut echipa să câştige cât mai multe partide” a declarat Nikolic la finalul partidei. Dan Calancea nu ştie încă dacă se va putea baza pe sârboaică în runda următoare, Nikolic fiind suspectă de pneumonie!
Mulţumit de victorie, mai puţin de joc. Chiar dacă jocul Braşovului a scârţâit pe alocuri, formaţia lui Dan Calancea nu putea ceda puncte în faţa ultimei echipe din prima divizie. “S-a văzut clar că în această săptămână am avut probleme de sănătate în cadrul lotului. Au fost zile când am avut la antrenamente maxim 3 jucătoare! Sunt mulţumit cu punctele cucerite, dar în destul de multe momente jocul nostru a lăsat de dorit” a declarat principalul Olimpiei, Dan Calancea. În jocul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, pentru Olimpia şi-au mai trecut numele pe lista marcatoarelor Olga Cazac – 16 puncte, Gabriela Cursaru – 12 puncte, Judit Kajdacsi – 6, Georgiana Plaviţu – 4, Claudia Uşurelu şi Simina Avram – fiecare câte 2 puncte.
Deplasare la Alexandria. În următorul joc, Olimpia Braşov va evolua sâmbătă, în deplasare cu BC Alexandria. “Îmi doresc să ne putem antrena în condiţii normale în cele 2 zile care au mai rămas pînă la jocul de la Alexandria. Meciul va fi însă foarte greu. Alexandria este echipa clasată pe locul 2 şi are în componenţă jucătoare de foarte mare valoare, peste media campionatului intern.“ a încheiat Dan Calancea.