Sari la conținut

Victorie la baschet feminin pentru Olimpia Braşov

Fetele antrenate de Dan Calancea s-au impus cu scorul de 91-56 (16-10, 23-15, 31-10, 21-21), în meciul cu olimpicele din Bucureşti. Braşovencele au început foarte bine jocul şi în primul sfert s-au distanţat la 10 puncte, scor 14-4. Bucureştencele şi-au revenit şi au reuşit să reducă din diferenţă, scor 16-10 la finalul primelor zece minute de joc. Sfertul secund a început sub semnul echilibrului, însă după câteve minute, Olga Cazaca a început să marcheze la fiecare acţiune şi braşovencele au intrat la odihnă cu un avantaj liniştitor, scor 39-25. În sfertul trei, pe teren a existat o singură echipă. Gabriela Cursaru şi-a intrat în mână, Olga Cazaca a fost la fel de precisă, Kajdacsi a dominat jocul sub panou, iar Nikolici a ieşit la rampă în momentele grele. Astfel, fetele antrenate de Dan Calancea au câştigat a treia repriză cu scorul de 31-10, iar problema câştigătoarei era rezolvată. Mai rămânea doar de stabilit scorul.
Gest urât. Cu 30 de secunde înainte de finalul sfertului trei, tehnicianul bucureştencelor, Constantin Dumitrache, a retras echipa de pe teren, după o decizie la limită a arbitrilor Udrică şi Alexandru. În acel moment, Nikolici şi compania conduceau cu 30 de puncte avans. După câteva minute petrecute în vestiar, timp în care observatorul jocului a intrat în cabina oaspetelor şi i-a explicat tehnicianului Dumitrache ce sancţiuni riscă formaţia pe care o pregăteşte, fetele de la Olimpia Bucureşti au revenit în teren. „Este regretabil că la diferenţa de puncte care era în acel moment pe tabelă, echipa adversă a decis să se retragă de pe teren. Este impardonabil, ceea ce a făcut tehnicianul adversarelor noastre de astăzi. Eram în acel moment pe teren cu patru jucătoare care sunt eleve, două în clasa a X-a şi două în clasa a XII-a, iar diferenţa pe tabelă era de peste 30 de puncte. Ce pot învăţa aceste copile din astfel de atitudine? Nu am înţeles de ce echipa din Bucureşti a luat decizia de a se retrage de pe teren. Este regretabil şi nu este normal să se întâmple aşa ceva pe terenul de joc”, a spus Dan Calancea. Tehnicianul bucureştencelor nu a dorit să facă niciun comentariu.
Sfert echilibrat. În ultima repriză, tehnicianul braşovean Dan Calancea a introdus în teren baschetbalistele care au evoluat mai puţin în acest sezon. Ultimul sfert al partidei s-a încheiat la egalitate, scor 21-21. Astfel, braşovencele s-au impus cu 91-56 şi au reuşit să lege două victorii. „O victorie lejeră, meritată, muncită. Pot să spun că în unele momente, pe ambele faze ale jocului, atac şi apărare, echipa a jucat aşa cum îmi doresc eu să joace la fiecare partidă. Mai sunt multe de pus la punct, dar una peste alta rezultatul este pozitiv şi diferenţa de scor spune totul despre ceea ce s-a întâmplat astăzi pe teren. Fetele au jucat bine, s-au mobilizat exemplar şi au câştigat meritat”, a spus Dan Calancea la finalul jocului. În runda următoare, Braşovul joacă sâmbătă, în deplasare la Alba Iulia, cu CS Universitatea.
Obiectiv greu de îndeplinit. La începutul sezonului, formaţia Olimpia Braşov şi-a propus ca la finalul campionatului să se claseze în primele opt echipe ale României. Acest obiectiv va fi însă foarte greu de realizat. „Din păcate, noi nu putem conta pe două jucătoare cu care am început acest sezon. Luiza Voinea s-a retras din activitatea competiţională şi îi respectăm decizia, iar Denise Star Fairbanks nu se mai întoarce la echipă. Pentru a reuşi să ne calificăm în primele opt formaţii ale campionatului ar trebui să încercăm să le înlocuim cumva. Deocamdată, vom juca în această formulă până la finalul turului, când se vor mai putea face transferuri. Va fi foarte, foarte greu, în formula actuală, să ne atingem obiectivul. Din punctul meu de vedere, faptul că aceste jucătoare tinere şi foarte tinere cresc de la meci la meci, este cel mai semnificativ aspect”, a spus Dan Calancea.
(R.T.)

Comentarii

Ultimă oră