Sari la conținut
victorie-importanta-pentru-tarlungeni

În runda cu numărul cinci a play-out-ului Ligii a doua seria I, Unirea Tărlungeni a trecut pe propriul teren de Rapid CFR Suceava cu scorul de 3-2 (2-0). Trupa condusă de Laszlo Balint a dominat categoric prima repriză și a reușit să se desprindă la 2-0 după golurile marcate de Neculai în minutul 10 și Elek în minutul 37. După pauză, jucătorii brașoveni s-au relaxat și oaspeții au redus din handicap în minutul 73 prin Sumănariu. După doar șase minute Unirea Tărlungeni a refăcut diferența de două goluri de pe tabelă. Postolache a scăpat singur cu portarul advers care l-a faultat în careu, iar arbitrul a acordat penalty pentru Unirea și eliminare pentru goalkeeperul oaspeților. Liviu Nicolae a transformat cu siguranță și scorul a devenit 3-1 pentru brașoveni. Scorul final, 3-2, a fost stabilit în minutul 86 de Ferariu, care a înscris dintr-o lovitură liberă. „A fost un meci cu două reprize diferite. În prima parte am jucat bine, ne-am creat ocazii de a înscrie și am și marcat de două ori. În partea secundă ne-am relaxat și am primit două goluri. Din fericire am câștigat cele trei puncte și ne menținem în obiectiv. Sperăm să câștigăm și etapa viitoare”, a spus tehnicianul Unirii, Laszlo Balint. În urma acestei victorii brașovenii sunt pe primul loc al clasamentului grupei de play-out  cu 27 de puncte și vor juca în etapa viitoare pe propriul teren împotriva formației CF Brăila.

Comentarii

Ultimă oră