UPDATE Cei doi poliţişti şi patronul firmei de gaze aduşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală după explozia de la Sighetu Marmaţiei au fost operaţi luni dimineaţă, unul dintre poliţişti fiind în stare foarte gravă, având arsuri pe mai mult de 70 la sută din suprafaţa corpului, informează Mediafax.
Persoanele rănite în exploziile de la Sighetu Marmaţiei internate la Spitalul de Arşi din Capitală vor fi operate începând de marţi. Zece sunt în stare stabilă, iar una este în stare foarte gravă, intubată, având arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului, informează Mediafax. La Spitalul de Arşi din Capitală sunt internate şase din cele şapte tinere rănite în urma primei explozii şi alţi cinci pacienţi aduşi după cea de-a doua explozie, respectiv doi pompieri, doi angajaţi ai societăţii de gaze şi notarul care avea biroul deasupra discotecii unde a avut loc explozia sâmbătă noaptea. Trei pacienţi sunt în secţia de Terapie Intensivă, restul sunt în secţia de Arsuri. Toţi au arsuri de diferite grade şi de căi respiratorii superioare, întrucât explozia s-a produs în spaţiu închis. Cei 11 pacienţi au fost reevaluaţi luni dimineaţă, stabilindu-se un plan de intervenţii chirurgicale. Potrivit acestuia, cele şase fete nu vor fi operate, întrucâte sunt foarte tinere, iar pielea arsă se poate autoregenera mai uşor. În celelalte cazuri vor fi prelevate porţiuni de piele, de regulă de pe coapse, care vor fi transplantate în zonele arse. (A.M.) foto: rtv.net