Viceprimarul Miklos Gantz a fost amendat după ce şi-a parcat maşina pe trecerea de pietoni. Acesta a scos din buzunar aproape 100 de lei pentru că şi-a parcat maşina pe trecerea de pietoni. Amenda a fost achitată de şoferul acestuia cu doar câteva minute înainte ca autoturismul să fie ridicat de echipele de intervenţie chiar din faţa primăriei. Maşina viceprimarului, care nu este tocmai mică, era parcată lângă Primăria Braşov şi ocupa aproape toată trecerea de pietoni. Ba mai mult, autoturismul staţiona chiar sub indicatorul care îi avertizează pe şoferi că acest lucru este interzis. Tocmai când cei de la ridicări se pregăteau să ia maşina viceprimarului, acesta şi-a trimis şoferul pentru a plăti amenda.
Toată lumea greşeşte. „Întrucât a staţionat pe marcajul cu semnificaţia trecere de pietoni, a încălcat prevederile art 142, litera H din regulamentul de circulaţie. Deci legea e pentru toţi! Pentru toată lumea absolut. Chiar şi pentru domnul viceprimar! Inclusiv şi dânsul este conducător auto şi trebuie să răspundă legal ca orice conducător auto care circulă pe drumurile publice”, ne-a spus agent şef principal Dobrea Vasile de la serviciul Poliţiei rutiere Braşov. „Se mai întâmplă să greşeşti în circulaţie nu? Oricine greşeşte şi plăteşte”, a declarat viceprimar Miklos Gantz. După ce s-a achitat amenda, maşina a fost mutată în faţa primăriei şi nu putem spera decât că viceprimarul şi-a învăţat lecţia, asta doar dacă nu cumva Miklos Gantz ţine neapărat să contribuie şi mai mult la bugetul local.