Sari la conținut
verde-pentru-prima-casa-2014

Programul “Prima casă” se reia odată cu publicarea, luni, în Monitorul Oficial, a Hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor de implementare a programului pentru anul 2014, scrie agerpres.ro.
Anul acesta, beneficiarii vor avea la dispoziție un plafon de garanții de 1,2 miliarde de lei la care se adaugă suma rămasă nealocată și/sau neutilizată din plafonul pentru anul 2013 în valoare de circa 740 de milioane de lei, din care aproximativ 495 de milioane pentru achiziția locuințelor construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), potrivit Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. În plus, pe lângă cele 16 bănci care au acordat credite în anul 2013 în cadrul programului, în 2014 se vor putea înscrie în program noi finanțatori, cu condiția ca aceștia să-și desfășoare activitatea de creditare a persoanelor fizice pe baza reglementărilor validate de Banca Națională a României. Finanțările se acordă doar în monedă națională.
În anul 2013, s-au acordat aproximativ 25.500 de garanții. Din totalul garanțiilor acordate în anul 2013, 18.000 au fost în euro (cu o valoare cumulată a creditelor de circa 693 de milioane de euro), iar 7.500 în lei (în valoare de aproximativ 244 milioane de euro). Valoarea medie a unui împrumut la nivel național a fost de circa 37.000 de euro, în condițiile în care mai mult de jumătate din beneficiarii programului au optat pentru achiziția unui apartament cu două camere.

Comentarii

Ultimă oră