Sari la conținut

Vaccinuri retrase de pe piaţă. Cei imunizaţi nu au probleme

Vaccinurile care au probleme vor fi retrase de pe piaţă, iar campania de imunizare rămâne sistată, persoanele care au fost deja vaccinate neavând probleme sau reacţii adverse, a declarat, joi, consilierul personal al ministrului Sănătăţii, Geza Molnar, scrie Mediafax. Din cele 18 loturi care au fost controlate, la 14 au fost găsite probleme, privind scăderea concentraţiei tulpinei B, una dintre cele trei componente ale vccinului, a declarat Geza Molnar. Potrivit medicului, cei care s-au vaccinat în noiembrie şi decembrie nu au nicio problemă de sănătate, nici reacţii adverse, nefiind nici risc de deces. Molnar a explicat că probele de vaccin care au fost controlate până în 6 ianuarie au fost corespunzătoare produsului vaccinal. Institutul Cantacuzino a realizat un milion de doze de vaccin. Legat de recuperarea pagubei produse de vaccinul care va fi distrus, consilierul ministrului a spus că este interesat de securitatea persoanei vaccinate, mai ales că este vorba despre o sumă de cinci sau şase milioane de lei, din cele 11 milioane de lei cât a costat toată cantitatea de un milion de doze cumpărate. "Din 5 sau 6 milioane de lei nu se face gaură neagră în economia României. Vaccinarea nu e reluată", a adăugat Geza Molnar. Potrivit medicului, până în prezent au fost confrimate şapte cazuri de gripă A/H3N2.

În urma verificărilor începute în 6 ianuarie, specialiştii Institutului Cantacuzino au constatat că alte şapte serii din vaccinul antigripal, adică 350.000 de fiole, au o concentraţie scăzută a tulpinei B. Alte 350.000 de doze au aceeaşi problemă, numărul total al vaccinurilor cu concentraţie scăzută a tulpinei B ajungând astfel la 700.000. Vaccinurile antigripale sunt deja oprite de la administrare începând de luni, în urma unei dispoziţii a Ministerului Sănătăţii. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră