Sari la conținut

Recenta audiere publică din Parlamentul European, unde europarlamentarii PDL s-au isterizat după discursurile socialistului Swoboda și liberalului Verhofstadt, au fost comentate de presa centrală. Verhofstadt a citat câteva clasamente comparative în care România a regresat în ultimii ani. Ca de altfel întreaga Europă de Est după ce a intrat în UE (fenomenul ”ne-am văzut cu sacii în căruță, ne putem vedea liniștiți de porcării”). Verhofstadt a mai citat și Indexul Precepției Corupției de la Transparency International, spunând, corect, că România este la același nivel cu China!
Ce-i drept, este greu de ştiut cum se fac sondajele în China… unde există o dictatură oficială. Dar, chiar şi aşa, comparaţia dă o notă evidentă a nivelului unde ne aflăm, ca percepţie, în rândul europarlamentarilor străini.
Culmea, s-a făcut de râs chiar şi „campioana lupei împotriva corupţiei“, Monica Macovei. „E o masca-radă! Asta e aici, o mascaradă și nimic mai mult! Este inadmisibil să vină trei lideri politici (cei ai USL – n.a.) și să se plângă de putere; așa ceva nu s-a mai vazut și să știți că toată lumea râde! Nu ai voie, e împotriva democrației să îți muți probleme de acasă în Parlamentul European“, așa a sunat halucinantul expozeu țipat al fostei ministrese pedeliste a Justiției, notează Cotidianul.
Hmmm! O mascaradă care a avut parte de actori din toate ţările europene, inclusiv din partea Partidului Popular, din care PDL face parte. Şi, din câte am citit până acum, nu am găsit nicio poziţie de apreciere sau de aprobare a ceea ce se întâmplă acum în România. Culmea, şi mulţimea din stradă protestează, printe altele, şi din cauza modului cum i-a „ars“ pe corupţi Traian Băsescu şi PDL, în cele două mandate de guvernare…de Sebastian DAN

Comentarii

Ultimă oră