Vasile Bran va merge cu executor judecătoresc la următoarea convocare a Consiliului Local.
Cel mai logeviv deputat din istoria României post-decembriste, Vasile Bran, 1990-2004, se luptă încă, după trei ani, pentru postul de consilier pe care l-a câştigat în alegerile locale. Deşi a fost ales în 2008 prin vot direct, el nu a fost acceptat de primarul Braşovului, iar plenul Consiliului Local nu l-a validat. În perioada 1996-2000, George Scripcaru a fost adjunctul lui Vasile Bran la conducerea PD Braşov.
„Voi merge cu un executor judecătoresc”. Liberalul a solicitat recent plenului Consiliului Local Braşov să fie validat, potrivit prevederilor unei decizii a magistraţilor din Argeş, care în urmă cu o lună au decis suspendarea HCL nr. 533/20 iunie 2008 privind invalidarea lui Vasile Bran în funcţia de consilier local. „Este o hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei. Dacă până la finalul celor 30 de zile de la emiterea sentinţei nu voi fi validat în funcţia de consilier local, voi merge cu un executor judecătoresc pentru a se proceda la acest demers”, a declarat Bran.
Furaţi de pedelişti. Liberalul a anunţat că va face plângeri penale împotriva tuturor consilierilor locali, după care le va cere şi despăgubiri băneşti şi, la final, va sesiza şi CEDO. Hotărârea instanţei este valabilă şi în cazul unui alt penelist invalidat, Iulian Mara. Judecătorii au luat decizii şi cu privire la înlocuitorii lui Bran şi Mara, Radu Jica şi Gabriela Urse, care nu mai au dreptul să voteze în executivul local. În urma manevrelor pedeliştilor, PNL s-a trezit în situaţia de a avea doar trei aleşi în forul legislativ local, cu toate că, în urma alegerilor, câştigase cinci locuri.