Sari la conținut

Ca să nu piardă studenţi, Universitatea particulară Apollonia din Iaşi  acceptă absolvenţi de clasa a XII-a fără bacalaureat. Condiţia este ca până la sfârşitul celui de-al II-lea an de studii studenţii trebuie să ia bacalaureatul.

Astfel, potrivit noii metodologii de admitere a instituţiei, absolvenţii care nu au diplomă de bacalaureat vor prezenta la admitere adeverinţa de absolvire a doisprezece sau treisprezece clase, cu precizarea mediei de absolvire a liceului, urmând ca diploma de bacalaureat să fie depusă până la sfârşitul anului al doilea de studiu.

Absolvenţii care nu au diplomă de bacalaureat trebuie să prezinte o declaraţie pe proprie răspundere, legalizată la un notar public, prin care se angajează ca, până la finalul anului doi de studiu, să depună la dosar diploma de bacalaureat în original.

Decanul universităţii Vasile Burlui a declarat că nu s-a consultat cu nimeni de la Ministerul Educaţiei în această privinţă, ci mai mult cu părinţi şi reprezentanţi ai mediului academic. Nu cunoaşte nicio universitate din ţară care să fi renunţat la Bac în metodologia de admitere, însă este sigur că multe dintre acestea îi vor urma exemplul. Universitatea face înscriere la trei specializări: medicină dentară, tehnică dentară şi ştiinţe ale comunicării, percepând taxe anuale de studiu cuprinse între 600 şi 1200 de euro.

UPADTE. Oficialii Ministerului Educaţiei spun că admiterea la facultate fără diploma de bacalaureat încalcă flagrant legea Educaţiei. Prin urmare un corp de experţi ai Direcţiei Învăţământului Superior va fi trimis luni la sediul universităţii pentru a cere lămuriri. În ceea ce priveşte sancţiunile ce pot fi aplicate în cazul în care se va constata încălcarea legii, acestea pot ajunge până la desfiinţarea universităţii prin intermediul unui proiect de lege. Mai mult, conform noii legi a Educaţiei, rectorul instituţiei poate ajunge în instanţă, având răspundere penală pentru faptele grave petrecute în universitate.

Comentarii

Ultimă oră