Alianţa dintre PSD şi ACD s-ar putea numi Uniunea Social-Liberală şi nu va avea organisme comune de conducere, activitatea politică urmând să fie gestionată doar de cei doi co-preşedinţi, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au declarat, azi, surse social-democrate şi liberale.
Potrivit surselor citate, protocolul alianţei prevede că eventualele dispute între membri ai PSD şi ai ACD, dacă nu se vor atenua de către cei doi co-preşedinţi, vor fi soluţionate prin dialog de către trei lideri centrali desemnaţi de fiecare din cele două părţi.
Protocolul alianţei între PSD şi ACD va fi semnat, sâmbătă după-amiază, de către cei doi preşedinţi, care vor deveni co-preşedinţi ai noii structuri, în Sala Unirii de la Parlament.
Protocolul comun conţine principiile după care se vor stabili candidaturile comune la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dar şi mandatele într-un eventual guvern comun.