Sari la conținut

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va fi reorganizată la nivel de regiuni, astfel că se vor reduce funcţiile de conducere de la 45 la 16-18, iar toţi comisarii vor purta uniforme standard şi automobilele vor fi inscripţionate cu sigla ANPC.
Posturi reduse. Conform preşedintelui instituţiei, Constantin Cerbulescu, funcţiile de conducere vor fi reduse de la 45 la 16-18, iar cei din posturi de conducere vor lucra pe funcţii de execuţie. ANPC are în prezent 710 angajaţi, 100 din aceştia lucrează în sediul central, iar restul în teritoriu. Referindu-se la reorganizarea ANPC, Cerbulescu a arătat că acum doi ani funcţionau 12 comisariate regionale, 41 de comisariate judeţene, plus municipiul Bucureşti şi că în prezent există doar cele 42 de unităţi judeţene şi la nivelul Capitalei. Odată cu introducerea uniformei şi inscripţionarea maşinilor, agenţii economici vor şti că sunt controlaţi de către adevăraţii reprezentanţii ai instituţiei.
Cine este reclamat la ANPC. ANPC a publicat astfel un Top 10 al celor mai reclamate subpieţe de consum în primele cinci luni ale anului. Pe primul loc, cu 938 reclamaţii primite, se află companiile de servicii de telefonie (fixă şi mobilă), pe locul al doilea se află subpieţele privind serviciile de furnizare a energiei termice (909 reclamaţii), apoi serviciile de televiziune prin cablu şi prin satelit (902 reclamaţii), serviciile de furnizare a energiei electrice (865 reclamaţii). Alte subpieţe reclamate au fost cele privind serviciile de furnizare a internetului, servicii de furnizare a gazelor naturale, servicii financiare de credite bancare, produse electronice şi electrocasnice şi terminalele mobile.




Comentarii

Ultimă oră