Sari la conținut

Un român din Spania şi-a strangulat soţia însărcinată şi a arătat cadavrul acesteia familiei din România pe webcam, relatează presa spaniolă. Crima a avut loc, luni, în Torrejon de Ardoz, o suburbie a Madridului Poliţia susţine că, din informaţiile lor, cuplul nu avea antecedente violente. Cât despre motivul crimei, Alcazar spune că este vorba, cel mai probabil, de o ceartă domestică.Întrebat de ce bărbatul a arătat cadavrul soţiei sale pe webcam, şeful poliţiei a spus că "e doar o speculaţie, însă ar putea fi vorba de căinţă din partea agresorului".
Gelozie. Bărbatul de 21 de ani, originar din Copşa Mica, îşi bănuia iubita că îl înşelase şi că el nu ar fi tatăl copilului cu care era gravidă în trei luni.Cei doi mai aveau o fetiţă în vârstă de 3 ani.  Înainte să o ucidă, bărbatul şi-a bătut prietena cu cruzime, apoi a luat un cablu şi a strangulat-o. După care i-a arătat cadavrul pe webcam tatălui său, aflat în România. "Nu mi-a venit să cred când fiul meu m-a sunat şi mi-a spus că a comis crima. Mi s-a făcut rău, am ieşit din casă şi am plecat spre poliţie (n.r. din Copşa Mică). Le-am spus să alerteze cât mai repede autorităţile din Spania, pentru ca băiatul meu să nu-şi facă şi lui ceva rău. Apoi, m-au sunat cei de la poliţia Sibiu şi mi-au confirmat că s-a produs crima şi că fiul meu a fost arestat" a declarat tatăl băiatului pentru Antena 3.
Săraci, lipiţi pământului. Acum bărbatul  va fi supus unei expertize psihiatrice, pentru a stabili dacă avea discernământ în momentul comiterii crimei. Ambasada României în Spania s-ar putea implica în repatrierea tinerei ucise, deoarece familia nu are bani. Bărbatul şi prietena sa erau din Colonia Laborator, o zonă foarte săracă din Copşa Mică. Cei doi lucrau "la negru" în Spania, fără forme legale.

Comentarii

Ultimă oră