Un poştaş din municipiul Bacău este cercetat de poliţişti pentru delapidare în formă continuată, după ce, împreună cu un prieten, a înscenat o tâlhărie pentru a furat 50.000 de lei din pensiile pe care trebuia să le împartă oamenilor, banii fiind ascunşi apoi într-un tomberon, anunţă Mediafax. Potrivit cercetărilor făcute de poliţişti, poştaşul, în vârstă de 32 de ani, a furat banii, înscenându-şi, în complicitate cu un prieten, o tâlhărie într-o scară de bloc din municipiul Bacău. Astfel, cu o zi înainte de a înscena tâlhăria, poştaşul i-a spus prietenului său că va avea asupra sa o sumă mare de bani, oferindu-i indicii cu privire la ora şi locul unde trebuia să-l aştepte. În ziua următoare, după ce a ridicat banii de la Oficiul Poştal, angajatul şi-a respectat traseul obişnuit de distribuire a pensiilor şi corespondenţei, în final ajungând în scara de bloc pe care i-o indicase prietenului său. Ajuns aici, poştaşul i-a dat prietenului său geanta cu cei 50.000 de lei şi un spray lacrimogen, cerându-i acestuia să-l folosească împotriva lui. Ulterior, poştaşul a sunat la numărul de urgenţă 112, reclamând că a fost tâlhărit. Suma de 39.500 de lei, din cei aproximativ 50.000 lei reclamaţi ca fiind sustraşi, au fost găsiţi în zona stadionului municipal Bacău, ascunşi într-un recipient metalic, în gunoi, bani care urmau a fi folosiţi în scop personal de către factorul poştal. Aproximativ 10.000 lei i-au fost daţi de către poştaş complicelui său, drept recompensă pentru ajutorul oferit. Pe numele poştaşului a fost întocmit dosar penal pentru delapidare în formă continuată, prietenul său fiind cercetat pentru complicitate la delapidare. (A.M.)