Braşovenii care îşi doresc un animal de companie sunt invitaţi sâmbătă la un nou târg de adopţii, parte a campaniei iniţiate de Asociaţia pentru Protecţia Animalelor ANU – "Animals Need Us" (Animalele au nevoie de noi) din Braşov.
Evenimentul de adopţii câini şi pisici este organizat în colaborare cu Cabinetul Veterinar de pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24 (lângă spitalul Mârzescu) unde se va desfăşurea acţiunea. Aproximativ 20 câini şi 10 pisicuţe îşi aşteaptă stăpânii pentru a le da un culcuş şi hrană, în schimbul unei iubiri necondiţionate. Animalele, toate cu carnet de sănătate, vor fi date spre adopţie pe baza unui contract, iar patrupedele care nu îşi vor găsi stăpân în cadrul evenimentului se vor întoarce înapoi în adăposturile temporare oferite de voluntari sau de prietenii acestora până la găsirea unui cămin. Chiar dacă nu sunt pregătiţi să adopte un animăluţ, braşovenii pot participa doar să cunoască activitatea voluntarilor sau chiar să doneze mâncare uscată sau o conservă pentru animale. Acţiunea se desfăşoară în intervalul orar 10.00 - 15.00. ANU este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în martie, după ce timp de un an a activat ca un grup de voluntari, fără personalitate juridică. Asociaţia este formată din aproximativ 15 membri activi. Obiectivele principale ale asociaţiei sunt găsirea de familii adoptive animalelor abandonate care ajung în custodia asociaţiei şi sterilizarea animalelor comunitare.