Primăvara înfloresc bobocii dar şi citatele, mai nou. Într-o grădină de pe Calea Bucureşti braşovenii pot citi atât zicale şi proverbe spuse de mari oameni ai lumii, cât şi câteva versete din Biblie. Ideea îi aparţine unui braşovean de 70 de ani şi spune că a făcut acest lucru în primul rând pentru a-i provoca pe alţii la înfrumuseţarea spaţiilor verzi din cartier. „De unde această idee? Păi de la conştiinţa frumosului, de la ceea ce ar trebui să facem unii pentru alţii înainte de a face ei pentru noi”, a spus Gheorghe Tănase, realizatorul grădinii.
Gândirea pozitivă. Adept al gândirii pozitive, Gheorghe Tănase a muncit o viaţă întregă într-un domeniu care nu prea are de-a face cu grădinăritul. A fost maistru constructor şi a lucrat pe şantierele din Braşov dar şi din străinătate, din ţări precum Irak, Libia, Siria şi chiar Rusia. „Avem o ţară bogată, frumoasă, cum multe nu există în acestă lume, pentru că am mai văzut şi pe cea de pe nisipuri şi de prin alte locuri ale lumii şi nu ştim să o îngrijim”, a mai spus Gheorghe Tănase. A început să lucreze de unul singur la grădina din faţa blocului acum un an şi jumătate. Şi pentru că cititul este o altă pasiune de a lui, şi-a spus că ar putea îmbina acest hobby cu grădinăritul. Grădina cu citate se pare că şi-a atins scopul. Chiar şi cei mai grăbiţi braşoveni aruncă cel puţin o privire asupra ei, iar unii sunt chiar încântaţi de idee. „M-am uitat acolo, însă nu am reuşit să citesc tot ce este de citit. Foarte, foarte fain, mie îmi place”, ne-a spus o trecătoare.