Echipa de baschet feminin, Olimpa CSU Brașov, va încheia anul 2014 cu un meci extrem de dificil în compania deținătoarei Cupei Europei Centrale, CS Universitatea Alba Iulia. Jocul ce contează pentru returul Ligii Naționale de baschet feminin se va disputa vineri de la ora 16.30 în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”. „Este un meci foarte greu în compania unei echipe de valoare a campionatului nostru. Cu toate acestea sunt convins că fetele vor da totul pentru a putea obține victoria. Avem șansa noastră și trebuie să credem în ea. Dacă fetele vor fi exacte în apărare și vor juca așa cum știu faza de atac, atunci putem să învingem Alba Iulia”, a spus tehnicianul fetelor de la Olimpia, Dan Calancea. Conducătorii „olimpicelor” au decis de comun acord cu jucătoarea americană Shuanda Ashford reziliera contractului acesteia. Ea și-a exprimat dorința de a evolua la altă echipă, iar avțnd în vedere evoluțiile mai puțin reușite ale americancei, conducătorii formației de sub Tâmpa au fost de acord cu solicitarea jucătoarei. În aceste condiții oficialii de la Olimpia CSU Brașov au demarat discuții cu mai multe jucătoare pentru a acoperi plecarea lui Ashford. „Am reziliat de comun acord cu jucătoarea Ashford, contractul acesteia cu clubul nostru. Ea nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre și a avut și ceva probleme de acomodare. Acum căutăm să o înlocuim, iar antrenorul dorește o jucătoare pentru poziția cinci. Sper să găsim cât mai repede jucătoarea pe care o dorim”, a spus președintele comisiei de sport din cadrul Consiliului Județean Brașov, Dragoș Crăciun. După meciul cu formația din Alba Iulia, care va avea loc vineri, fetele vor intra în vacanță și se vor întoarce la antrenamente pe 5 ianuarie, urmând ca în data de 14 ianuarie să dispute primul joc din 2015, în deplasare cu formația din Satu Mare.
Ultimul bal pentru „olimpice”