Sari la conținut

Ultima escrocherie: comenzi de produse sub identitate falsă

25 de persoane au fost trimise în judecată, după ce au înşelat zeci de firme din Braşov şi din restul ţării. Escrocii comandau diferite produse, pe care şi le însuşeau la livrare fără a le plăti, uneori recurgând la violenţe fizice asupra curierilor, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

29 de firme înşelate. Cele 25 de persoane vor fi judecate pentru săvârşirea a 38 de infracţiuni de tâlhărie, 19 infracţiuni de înşelăciune, o infracţiune de mărturie mincinoasă şi două infracţiuni de favorizarea infractorului. Probele administrate în cauză au relevat că au fost induse în eroare 29 de firme ce îşi au sediile în Braşov, Bucureşti, Ilfov, Arad, Braşov, Constanţa, Alba, Suceava, Galaţi, Timiş. Infracţiunile au fost comise cu ocazia executării unor contracte având ca obiect livrarea de bunuri, iar în cazul în care reprezentanţii acestora nu s-au lăsat induşi în eroare, nerenunţând la bunurile livrate sau contravaloarea acestora, inculpaţii au recurs la deposedarea prin constrângere cu ameninţări şi violenţe.

Pasul 1, comandau un produs. Astfel, escrocii alegeau o societate care comercializează anumite produse, făceau o comandă la aceasta, fie personal, fie telefonic, utilizând inclusiv identităţi false şi achitau iniţial un avans modic faţă de valoarea comenzii. Se stabilea ca loc de întâlnire cu reprezentanţii firmei, pentru livrarea produselor, una din locuinţele inculpaţilor care se află într-o arie geografică restrânsă, locul de livrare fiind ales astfel încât să se asigure intrarea, cu uşurinţă, în posesia produselor care făceau obiectul infracţiunilor.

Pasul 2, însuşirea produselor şi/sau a facturilor. Aceştia se întâlneau apoi cu reprezentanţii societăţii şi solicitau să vadă şi să verifice produsele comandate şi facturile/chitanţele care făceau dovada plăţii, după care, folosindu-se de acest pretext, luau produsele şi/sau facturile/chitanţele de la reprezentanţii societăţii şi le însuşeau, iar apoi, pentru a îndepărta persoanele vătămate de la locuinţele inculpaţilor, invocau necesitatea efectuării unei retrageri de numerar de la ATM-uri sau unui schimb valutar, cunoscând că reprezentantul sau curierul delegat nu poate încasa sumele în valută şi foloseau autoturisme care să le permită îndepărtarea persoanelor vătămate de la locul faptei, pentru ca apoi să-şi piardă urma în trafic.

Pasul 3, violenţe şi ameninţări. În situaţia în care, dobândirea produselor şi/sau facturilor/chitanţelor care făceau dovada plăţii şi îndepărtarea de la locul faptei a persoanelor vătămate nu se puteau realiza prin modalitatea arătată anterior, inculpaţii recurgeau la folosirea de violenţe sau ameninţări, determinând persoanele care livrau marfa să plece fără a încasa contravaloarea acesteia.

Ce produse comandau. Cei în cauză au efectuat comenzi de bunuri destinate iniţial construcţiei de imobile (polistiren expandat, pavaj şi borduri, gresie şi faianţă, vopseluri, parchet), apoi, după ridicarea şi finisajul imobilelor, au obţinut prin aceleaşi metode ilegale produse de mobilier, electrocasnice şi vase de bucătărie, ajungându-se ca ulterior să comande piese auto. Potrivit procurorilor, cei 25 şi-au însuţit mărfuri de valori foarte mari, prejudiciul creat părţilor vătămate fiind de aproximativ 167.000 de lei, 10.000 de dolari şi 140.000 de euro.

Comentarii

Ultimă oră