Primele zece case destinate medicilor, profesorilor sau poliţiştilor care vor să lucreze în mediul rural vor fi construite în a doua jumătate a acestui an, la un preţ cuprins între 30-35.000 euro, iar chiria va putea fi suportată de către autorităţile locale. Guvernul a aporbat, azi ,programul "Renaşterea Satului Românesc" în cadrul căruia vor fi construite aproximativ 25.000 de locuinţe pentru specialiştii angajaţi în serviciile publice. "Vom solicita autorităţilor locale identificarea terenurilor pentru implementarea programului în comunităţile respective, iar în a doua jumătate a acestui an sperăm să putem porni la implementarea primului proiect, primele comune care să poată construi cele 10 locuinţe", a declarat ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea. Locuinţele vor fi destinate câte una şefului de post şi medicului sau asistentului stabilit în localitate, iar restul vor fi alocate cadrelor didactice. Casele vor avea două şi trei camere, pe un singur nivel sau nivel şi mansardă, cu suprafeţe utile între 100 şi 120 metri pătraţi şi un teren de 500 metri pătraţi.