Sari la conținut

Trei blocuri cu 150 de locuințe sociale, la Brașov

trei-blocuri-cu-150-de-locuinte-sociale-la-brasov

40 de apartamente ANL vor fi schimbate pe 150 de locuinţe sociale. Proiectul va fi supus atenţiei Consiliului Local la şedinţa de la sfârşitul acestei luni.
Într-o prima fază, consilierii locali vor revoca o hotărâre prin care un teren a fost atribuit Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe în vederea construirii unor blocuri. Pe acea suprafaţă, de trei mii de metri pătraţi, situată în zona Fundătură Hărmanului, vor fi ridicate trei ansambluri ce vor fi destinate braşovenilor aflaţi în situaţii financiare şi sociale dificile, fără adăpost.
Studiul de fezabilitate pentru această lucrare va fi realizată de RIAL, care are la dispoziţie pentru realizarea acestei documentaţii, suma de o sută de mii de lei. Studiul ar trebui să fie făcut până cel târziu la începutul lunii iunie, după care proiectul ar trebui să fie supus unei alte proceduri, ce include licitaţia pentru lucrare.
„Cea mai bună variantă și care este și fezabilă este acea a creditului furnizor, deoarece nu grevează bugetul local în anul în curs. Este practic o variantă prin care licităm realizarea acestei investiții la pachet, adică finanțare, proiectare și execuție. Este un model care se folosește în România și în alte state” a declarat viceprimarul Răzvan Popa.
În discuţii mai sunt şi locuinţele sociale, pentru care s-au sistat lucrările din cauza că ultima licitaţie a fost contestată. CNSC a respins contestaţia, astfel că există şanse ca după Paşte să fie reluat şantierul de pe Zizinului, un proiect care a demarat în urmă cu aproape doi ani.

Comentarii

Ultimă oră