Tradiţii braşovene: Colinda copiilor

Micii colindători erau grupaţi în lumea satului în Stelari şi Irozi
Grupul stelarilor este format din 4-5 copii de şcoală ce merg pe la casele oamenilor cântând colinde şi ducând steaua frumos împodobită, având în centru icoana Naşterii Domnului. În unele sate din Ţara Făgăraşului aceşti copii poartă peste căciulă un căpeneag de formă cilindrică, împodobit cu chipuri de îngeri, mici iconiţe, cruciuliţe şi lanţuri din hârtie colorată; la brâu ei poartă săbii de lemn cu care bat în ritmul cântecului şi al rostirii textului.
Stelarii erau înveşmântaţi în cămăşi lungi, albe, încinse cu brâie tricolore sau cu panglici colorate. Pe cap purtau căciuli din blană de miel, deasupra cărora îşi puneau coifuri din carton, imitând coroanele magilor. Rolurile în cadrul grupului erau bine stabilite – unul dintre copii era însărcinat cu primirea şi păstrarea darurilor în bani; un altul purta o traistă mare, în care punea darurile primite, covrigi, colăcei, mere şi nuci.
Steaua era confecţionată dintr-o veşcă de sită sau de ciur, învelită în hârtie colorată şi având aplicate 5-6 coarne piramidale, alcătuite din carton şi acoperite cu hârtie colorată şi cu iconiţe. Uneori, la spatele Stelei puneau o lumânare aprinsă, ca să capete strălucire însemnul ritual, imitând astrul călăuzitor al magilor. Steaua era susţinută de un baston lung, pentru ca stelarii s-o poată mişca în timpul rostirii colindelor, spre admiraţia gazdelor. În sate, copii porneau din casă în casă, cântând colinde de stea şi, mai ales, „Steaua sus răsare”. Când ajungeau la casele luminate, ei întrebau: „Primiţi cu Steaua?”, „Primim, primim” – li se răspundea, apoi intrau înăuntru, unde începeau a colinda.
Repertoriul stelarilor ­cuprinde colinde religioase: „Trei crai de la răsărit”, „Naş­terea ta, Cristoase”, „În oraşul Viflaim”, „Steaua sus răsare”.
Trebuie precizat faptul că există o diferenţă semnificativă între colindă şi cântecul de stea; în opoziţie cu colinda, textele cântecelor de stea dezvoltă o tematică exclusiv religioasă – lipsesc urările de încheiere şi refrenele atât de râspândite în colindă.
Grupul Irozilor este format din 6-8 copii mai mari (14-15 ani), fiecare costumat în funcţie de un rol bine stabilit: Irod, cei trei crai (Melchior, Baltazar şi Gaşpar), un militar, un preot, un cioban, un cărăuş, ce interpretează scene biblice legate de Naşterea Mântuitorului. Mica scenetă recrează venirea crailor de la răsărit călăuziţi de stea, întâlnirea lor cu Irod şi apoi aflarea lui Iisus în iesle. Irozii se joacă cel mai adesea în biserică.
Obiceiul Irozilor a apărut la noi la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseană şi se leagă de misterul celor trei magi. Introdus de timpuriu în Germania şi Ungaria, a pătruns la noi prin saşii din Transilvania. În fiecare sat, copii se organizează în Irozi, îşi împart rolurile, învaţă textele şi scenariul, astfel că, în Ajunul Crăciunului, se prezintă în faţa sătenilor.
Viflaimul este un alt obicei de Crăciun păstrat în arealul judeţului nostru. Viflaimul este colindul copiilor, în seara de Ajun. Viflaimul este o biserică în miniatură, realizată în totalitate din lemn şi acoperită cu crengi de brad, hârtie şi numeroase icoane. Doi copii poartă Viflaimul, iar alţi patru vin în urma lor cu steaua (Şinca Nouă).
Sceneta populară are la bază episodul Naşterii lui ­Iisus, la Bethleem. Deşi personajele sunt biblice, Iosif şi Maria, scenariul nu are o prea mare încărcătură religioasă, cât mai ales moralizatoare. Pornind de la un scenariu cult, în spaţiul cultural al satului, prin contribuţia creatorilor anonimi, s-a petrecut o laicizare a textului, pe măsura nevoilor de transpunere a unei lumi de demult, în viaţa comunităţii rurale şi de accentuare a rolului educativ, moralizator.
Diferenţa dintre Irozi şi Viflaim constă în numărul personajelor, în piesa „Viflaim” fiind implicaţi mai mulţi actanţi.