Marele politician şi diplomat interbelic Nicolae Titulescu, deşi născut în Oltenia, şi-a dorit să fie îngropat la Braşov. Cu toate acestea, joi, când s-au împlinit 70 de ani de la trecerea la cele veşnice, la monumentul funerar din marmură neagră din curtea Bisericii Sf. Nicolae, a fost aproape pustiu. Doar pr. prof. dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti, s-a îngrijit să îndeplinească îndatorirea creştinească de a-l pomeni, oficiind slujba de parastas. I s-au alăturat elevii Colegiului braşovean care îi poartă numele, ca şi reprezentanţi ai celui omonim din Covasna. Adrian Năstase, ex-premier şi fost ministru de Externe, preşedintele Fundaţiei Europene „Nicolae Titulescu”, a trimis o coroană funerară.
Şi-a dorit să fie îngropat la Braşov. Nicolae Titulescu, născut în 4/17 martie 1882, a trecut la cele veşnice în ziua în care împlinea 59 de ani, 17 martie 1941. Născut la Craiova ca fiu al unui avocat, şi-a petrecut copilăria la moşia tatălui său în Tituleşti, Olt. După terminarea liceului "Carol I" la Craiova în anul 1900 cu premiul de onoare, studiază dreptul la Paris obţinându-şi doctoratul cu teza "Essai sur une théorie des droits éventuels. În perioada 1927 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru de Externe. Începând din anul 1921 a funcţionat ca delegat permanent al României la "Liga Naţiunilor" de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 şi 1931) preşedinte al acestei organizaţii. În 1936, regele Carol al II-lea îl îndepărtează din toate funcţiile oficiale şi îl obligă să părăsească ţara. Stabilit la început în Elveţia, apoi în Franţa, Nicolae Titulescu a propagat chiar şi în exil prin conferinţe şi articole de ziare ideea menţinerii păcii, anticipând pericolul unui nou război. Fundaţia Europeană care îi poartă numele - creată în martie 1991 şi resuscitată în 2002 - se laudă că i-a îndeplinit voinţa testamentară, ca rămăşiţele sale pământeşti să se odihnească în Transilvania, la Braşov, dar cam atât.