Ţigaretele urmează să se scumpească în următoarele zile. Majorarea preţului pentru un pachet va fi cuprinsă între 20 şi 70 de bani. Producătorii au anunţat scumpirea ţigărilor pe 7 şi 16 ianuarie. Creşterea preţurilor a fost determinată de cea a valorii accizelor. Mai mult decât atât, preţurile la ţigarete vor mai suferi scumpiri din cauza alinierii la accizele pentru tutun, până în 2018, când acestea vor fi cu o cincime mai mari decât în prezent.