Fostul internaţional Tibor Selymes i-a vizitat, duminică, în jurul orei 21.00, la Spitalul Judeţean Braşov, pe militarii braşoveni răniţi în accidentul de la Timişul de Jos provocat de maşina de teren a fostului fotbalist, unul dintre militari fiind în stare foarte gravă la Terapie Intensivă, scrie Mediafax. Tibor Selymes nu a vrut să facă nicio declaraţie jurnaliştilor privind accidentul în care a fost implicată maşina sa, şi nici dacă el a fost la volan sau altcineva, afirmând doar că regretă cele întâmplate, scrie aceeaşi sursă. La Spitalul Judeţean Braşov au ajuns patru militari de la Braşov care erau detaşaţi la unitatea militară din Breaza, în urma accidentului de duminică dimineaţă, de pe DN1, în dreptul localităţii Timişul de Jos. Dintre cei patru unul a fost externat, iar trei au rămas internaţi. Potrivit medicilor, doi dintre ei au suferit diverse contuzii la membre, cap şi torace, însă se află în afara oricărui pericol şi vor rămâne internaţi pentru investigaţii, iar al treilea a suferit un traumatism cranian sever şi a fost operat, el fiind internat la Terapie Intensivă. Cei patru militari, cu vârstele între 20 şi 35 de ani, care se îndreptau spre unitatea de la Breaza, unde urmau să intre în tură, au ajuns la spital, duminică dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de maşina de teren a lui Tibor Selymes. (A.M.)