Sari la conținut

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că taxa de primă înmatriculare percepută de autorităţile române încalcă legislaţia UE. Drept urmare, instanţele din România vor da câştig de cauză tuturor proprietarilor de maşini care au cerut înapoi taxa de poluare. „În urma deciziei Curţii de la Luxemburg, statul român este obligat să returneze taxa de primă înmatriculare tuturor cetăţenilor care au plătit-o de când a fost ea instaurată. Dar evident că statul român nu va face acest lucru, motivând lipsa fondurilor, iar oamenii vor fi nevoiţi să apeleze la justiţie. După precedentul creat, toţi reclamanţii vor avea câştig de cauză. Şi, uite aşa, după 2-3 ani cât vor ţine procesele, statul va pierde şi va fi nevoit să plătească în plus şi cheltuielile de judecată”, a spus avocatul Gheorghe Piperea.

Comentarii

Ultimă oră