Cum ar trebui să reacţionezi când afli că mai toţi cunoscuţii tăi pleacă? Îşi fac bagajul, îşi iau familia – dacă o au – şi se duc în lumea largă să-şi încerce norocul. Ultimele săptămâni au fost de-a dreptul copleşitoare. În fiecare zi mai aud despre vreun coleg de generaţie că s-a „stabilit” la Cuca Măcăii. Bilanţul suportă updatări parcă de la un minut la altul. Telefoane, e-mail-uri, bloguri, toate s-au înţeles să comunice aceeaşi concluzie infernală: plecăm, aşa nu se mai poate. Asist la un exod care în mintea mea, de român „rămas”, capătă dimensiunile unui serial science fiction. Impulsul de a întinde mâna într-un gest care vrea să spună STOP e pe măsura curentului dat de uşile deschise, trântite, ferestrele care eliberează urmele foştilor locatari şi sunt bandajate prea repede cu anunţurile „de vânzare”, „de închiriat”. Şi îmi spun că percepţia e umflată cumva de subiectivism, de parcă ai putea gândi sută la sută raţional în asemenea circumstanţe. Avem vârste apropiate, am alergat de bezmetici în aceeaşi curte a aceleiaşi şcoli, ne-am completat reciproc jurnalele din gimnaziu care stipulau clar viitoarele meserii pe care aveam să le îmbrăţişăm, apoi ne-am împrăştiat prin toată ţara, sperând, chinuindu-ne să înţelegem, să ne adaptăm, învăţând să ne transformăm zi de zi după bunul plac al unui Sistem aberant. În fine, pentru unii a venit un moment când au decis că nu mai vor să pedaleze în gol şi nici lupta cu morile de vânt nu mai are acelaşi farmec donquijotesc atunci când, de pildă, au devenit părinţi. Că bătaia de joc i-a întărâtat îndeajuns pentru a încerca o viaţă în afara graniţelor. Rândurile se îngroaşă. Asist la „scena peronului” şi refuz să înţeleg. Dar oare ce mai e de înţeles? Asta am ajuns, la atât se mai rezumă clasificarea? Plecaţi şi rămaşi? După care ce? Plecaţii se trezesc în noile lor paturi, rămaşii în alea vechi şi se pun pe înjurat, unii mai abitir ca alţii, în funcţie de cum le dansează norocul în palmă? Aş putea să mă obişnuiesc şi cu imbecila, ipocrita, neruşinata formulă „generaţie de sacrificiu” - deşi n-am mai auzit-o în ultima vreme, s-or fi sesizat înaltele foruri că instigă la pumni, scuipaţi şi degete mijlocii -, însă nu cred să mai prind scâncetul de venire pe lume a generaţiilor beneficiare. Sunt un rămas. Ceva mai mult decât un rest, daţi-mi voie.
Ţară, ţară, vrem rămaşi!
Știri asemănatoare
Ultimă oră
