Trei capodopere ale artei româneşti au fost împrumutate pentru doi ani Muzeului de artă din oraş, care şi-a îmbogăţit astfel expunerea cu lucrări ale unora dintre cei mai mari maeştri români. Este vorba de Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian şi Gheorghe Petraşcu. Două dintre tablouri aparţin unui colecţionar privat, iar al treilea va fi oferit spre expunere de către primul fond de investiţii în artă din România. Braşovenii pot admira trei opere de artă - „Vatră la Rucăr“ (în valoare de 95.000 Euro), de Nicolae Grigorescu, „Ţărăncuţă“ ( în valoare de 75.000 Euro) de Ştefan Luchian şi „Casă ţărănească“ (în valoare de 10.000 Euro)de Gheorghe Petraşcu. Două dintre tablouri aparţin unui colecţionar privat, iar al treilea este oferit spre expunere de către primul fond de investiţii în artă din România. Cea mai valoroasă lucrare dintre cele trei este cea semnată de Grigorescu, care a fost vândută în cadrul licitaţiei „Vechi maeştri ai picturii româneşti“. Tabloul, datat 1902, aparţine ultimilor ani de creaţie ai artistului şi ilustrează o scenă dintr-un interior. Programul de vizitare al muzeului de artă este de marţi până duminică, între orele 9-17, cu excepţia sărbătorilor legale. Detalii aici L.N.