Tărtăria, așezarea în care în urmă cu peste o jumătate de secol au fost descoperite celebrele plăcuțe de lut cu semne pictografice, vechi de peste șapte milenii, conform unor specialiști, despre care unii istorici, mai ales străini, susțin că ar reprezenta cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, este locul în care a mai fost găsită, ceva mai recent, o nouă tăbliță, denumită 'secretă', mai 'tânără' cu aproximativ un mileniu, care ar prezenta 'semne sacre', informează agenţia Agerpres.
Tăblița se află în prezent în patrimoniul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Expusă într-o vitrină alături de alte piese, fiind foarte mică și inciziile nefiind prea vizibile, tăblița de ceramică nearsă nu atrage la prima vedere prea mult curiozitatea vizitatorilor, atrași poate mai mult de artefactele de dimensiuni mai mari sau din metale strălucitoare.
Plăcuța este una unicat și a fost descoperită în urmă cu doi ani la Tărtăria — Gura Luncii în cadrul unui șantier arheologic preventiv de către profesorul Sabin Luca, directorul Muzeului Național Brukenthal Sibiu, cel care aminteşte că tot la Tărtăria au mai fost descoperite încă trei tăblițe, respectiv în 1961, dar la un alt palier cronologic.
"Dacă acele tăblițe se bănuiește că ar aparține culturii Vinca sau Turdaș, tăblița descoperită acum doi ani aparține culturii Petrești. Este mult mai nouă decât cele trei tăblițe celebre", spun oamenii de ştiinţă, care subliniază diferență cronologică de aproximativ un mileniu.
Autorii își exprimă speranța că poate 'tăblița secretă', alături de cea descoperită la Turdaș — Luncă, va face mai multă lumină în controversata problemă a modului de transmitere a informației în perioada neolitică.
În ceea ce privește cele trei tăblițe descoperite la Tărtăria în 1961, aflate în inventarul unui muzeu din Cluj Napoca, acestea ridică și la peste o jumătate de secol de la găsirea lor numeroase semne de întrebare și controverse. Dacă unii istorici, străini cu deosebire, fascinați de enigma tăblițelor de la Tărtăria, sunt de părere că începuturile scrierii trebuie căutate în spațiul danubian, anulând astfel varianta că 'civilizația începe de la Sumer', există și alții care nu au crezut în autenticitatea celor trei plăcuțe, intrigați atât de modul în care a fost făcută descoperirea, dar și de faptul că Nicolae Vlassa, cel care coordona săpăturile arheologice din sit, nu a oferit prea multe detalii legate de aceasta.