Sari la conținut

Prestigioasa universitate americană Harvard, organizează pentru prima oară o tabără de vară în România. 40 de studenţi vor putea să înveţe, gratuit, alături de profesorii de peste Ocean. Proiectul a fost pus pe picioare de un grup de absolvenţi români care au urmat cursurile unor mari universităţi din străinătate. Timp de o saptămână, studenţii români vor trăi in Poiana Brasov  experienţa Harvard. Vor putea să vadă, pe viu, cum predau cele mai importante nume din lumea academică mondială.  Nu doar profesorii de la Harvard vor preda, ci şi doctoranzii Universităţii ori anteprenori români. Candidaţii se pot înscrie pe site-ul aspireacademy.ro pana pe 15 iunie. Vor completa apoi un formular on-line şi vor trimite un CV şi un scurt eseu în care se vor descrie. Studenţii ale căror CV-uri şi eseuri impresionează vor fi chemaţi la un interviu. Harvard este cea mai veche universate din Statele Unite şi se află pe locul doi în topul mondial al universităţilor. 80 de absolvenţi ai universităţii sunt laureaţi ai premiului Nobel.

Comentarii

Ultimă oră