Sari la conținut

Legumele produse în România sunt sigure pentru consumatori, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, recomandând românilor să spele toate fructele şi legumele înainte de consum, chiar dacă sunt ambalate. "E.coli este o infecţie exterioară şi nu una în interiorul plantelor. Orice fruct trebuie spălat", a mai spus Tabără într-o conferinţă de presă. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş Cheţan, a adăugat că, până în prezent, pe teritoriul României nu au fost depistate legume infestate. Organizaţia de producători Hortifruct a propus Ministerului Agriculturii distribuţia gratuită a unei cantităţi de 3.500 tone de castraveţi către organizaţii şi fundaţii de caritate, penitenciare, şcoli, instituţii de educaţie publice şi tabere de vacanţă pentru copii, precum şi către spitale şi cămine de bătrâni. Preşedintele ANSVSA a mai arătat că analiza unui lot durează trei zile, iar marţi vor fi emise primele buletine. Ministerul Agriculturii va solicita Comisiei Europene soluţii pentru despăgubirea producătorilor români de castraveţi, ale căror pierderi din întreruperea exporturilor către Cehia şi Germania şi scăderea vânzărilor pe piaţa internă sunt estimate la 9 milioane euro în următoarele două luni.

Comentarii

Ultimă oră