Cătălin Predoiu, Daniel Funeriu, Laszlo Borbely, Kelemen Hunor, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Elena Udrea, Leonard Orban, Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea sunt printre miniştrii care rămân şi în viitorul guvern, scrie Mediafax. În discuţie sunt mandatele de la Interne, Agricultură, Economie, Finanţe, Comunicaţii. Liderii PDL s-au întâlnit, în aceartă seară, informal, la sediul central al formaţiunii, în pregătirea discuţiilor care vor începe marţi cu premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu. Surse politice au declarat pentru Mediafax, aseară, că principalele schimbări l-ar viza pe Traian Igaş, de la Interne, numele înlocuitorului urmând să fie stabilit. De asemenea, Gheorghe Ialomiţianu, de la Finanţe, ar putea fi înlocuit de Bogdan Drăgoi. Potrivit surselor citate, de portofoliul lui Igaş ar fi interesat şi UNPR, mai ales că Gabriel Oprea a deţinut funcţia, pentru o scurtă perioadă, când încă se afla în PSD. De asemenea, există voci sonore din PDL, cum ar fi cea a lui Sorin Frunzăverde, care se opun cooptării Elenei Udrea în viitorul Cabinet Ungureanu. Cu toate acestea, prezenţa Elenei Udrea în noul Guvern este foarte posibilă. Se vehiculează de asemenea, ideea înlocuirii miniştrilor Valeriu Tabără, Valerian Vreme şi Ion Ariton. În aceste condiţii, Elena Udrea, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Cătălin Predoiu, Daniel Funeriu, Laszlo Borbely şi Kelemen Hunor sunt printre miniştrii din vechiul Guvern care şi-ar putea continua activitatea sub conducerea lui Mihai Răzvan Ungreanu. (A.M.)