Transilvania şi aproape toate frumuseţile ei arhitecturale şi nu numai sunt de acum înainte la doar un click distanţă. Our Heritage este unul dintre cele mai complexe proiecte cultural online, dezvoltat până acum în România. Proiectul Our Heritage a fost lansat oficial la Braşov şi marchează finalizarea primei etape. Acesta reprezintă o treime din ceea ce îşi propun iniţiatorii, adică reuneşte profilurile a peste 2300 de monumente din Transilvania. La finalalul proiectului pe site-ul Ourheritage ar urma să existe peste 8000 de monumente de pe aceste meleaguri, unice în lume. Our Heritage promovează inestimabila moştenire culturală a Transilvaniei, aducându-ne mai aproape de uimitorul spirit şi uriaşul suflet al meleagurilor transilvănene. Proiectul a fost iniţiat la începutul lui 2013 şi constă în identificarea, fotografierea şi cercetarea tuturor monumentelor istorice din Transilvania, incluse în Lista Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, listă care include 8134 de monumente. Our Heritage se va derula pe o perioadă de 3 ani, necesară acoperirii tuturor monumentelor. „Noi cei care am ajutat Asociaţia la creearea acestui proiect am fost foarte atenţi ca la final şi chiar în primele etape , cel care intră pe site să şi poată creea o imagin cât mai corectă şi cât mai aproapiată de esenţa şi adevărata identitate a Transilvaniei, pentru că da Transilvania este un caz aparte, este o regiune cu o identitate proprie care poate oferi nişte elemente interesante şi surprinzătoare pentru toată Europa şi din acest motiv merită atenţia noastră a celor care trăim în Transilvania şi România şi a celor care o vizitează”, a declaratRăzvan Pop, cercetător, director Direcţiei de Cultură Sibiu. „Site ul este în aşa fel structurat încât să fie cât mai accesibil publicului larg chiar dacă este un proiecdt cultural până la urmă şi informaţiile de pe acest site sunt vizate de un consiliu ştiinţific, el este adresat întregii populaţii şi chiar străinilor pentru că are şi o latură în limba engleză şi pe viitor, l-am creat în aşa fel încât să putem încărca şi include oricâte limbi de acum înainte”, a spusTudor Popa preşedinte Asociaţiei pentru Infrumuseţarea oraşului Sibiu. Site ul oficial www.ourheritage.ro este un instrument foarte practic şi uşor de utilizat care oferă posibilitatea filtrării monumentelor istorice în funcţie de mai multe criterii, preferinţe arhitecturale şi istorice, localizare sau accesabilitate. Evident şi Braşovul face parte din proiect şi momentan din cele aproape 900 de monumente istorice de la noi din judeţ, 301 au fost deja fotografiate şi pregătite pentru site. Până acum s-a realizat aproximativ 20% din proiect. Acest stadiu a fost sprijinit de Administraţia Fondului Cultural Naţional care a finanţat o bună parte din cheltuieli şi a beneficiat de aportul unui Consiliu Ştiinţific format din experţi, istorici, cercetători şi arhitecţi din Transilvania. Proiectul Our Heritage a fost implementat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu.
Super Promovare Turistică: Transilvania la un click distanţă