Sari la conținut

Suntem săracii Europei. Nu avem W.C.-uri la sate

Un nou studiu ne desemnează una dintre cele mai sărace naţii de pe continentul european. "Starea sărăciei din România în context european" este o cercetare realizată de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, citată de antena3.ro. Potrivit acesteia, trei sferturi dintre români nu au maşină, spre deosebire de spanioli şi germani, unde doar 10, respectiv 17% nu posedă un autoturism. Tot românii se află pe primul loc într-un clasament al cetăţenilor europeni care nu au telefon, cu 43%, urmaţi de bulgari - 39% şi maghiari - 10%. Maşină de spălat rufe au 45% dintre români şi bulgari, în vreme ce 99% dintre spanioli beneficiază de aceasta. Pe lângă aceste lipsuri, doar 56% dintre români au posibilitatea de a-şi încălzi locuinţa în sezonul rece. Şi, dacă tot avem probleme cu frigul, nici la capitolul băi şi toalete în casă nu stăm bine. Dacă doar 12% dintre locuinţele urbane nu au baie proprie, în zona rurală, procentul este uriaş: 88%. Principalul motiv este că doar 13% din locuinţele rurale sunt conectate la apă curentă şi canalizare. (A.M)

Comentarii

Ultimă oră