Sari la conținut

Marius Şumudică, antrenorul celor de la FC Braşov, a vorbit la Digi Sport despre cel mai reuşit transfer al echipei sale în această iarnă, macedoneanul Blazhe Ilijoski. În intervenţia telefonică, Şumudică a mai făcut referire la FC Braşov şi la reacţiile pe care le are pe bancă.
La Astra ba, la Braşov da! Una dintre calitățile lui Şumudică este că are ochi la jucători. Aşa s-a întâmplat şi cu golgeterul Macedoniei, pe care l-a dorit încă de pe vremea când actualul tehnician al Braşovului antrena pe Astra. "Îl cunosc de un de zile, chiar şi la Astra l-am vrut, dar n-am reuşit din cauza unui sistem de scouting bine pus la punct, unde decid numai oameni care n-au nici o treabă. Am reuşit la Braşov, dar acum să nu-l lăudăm pentru două goluri. Sper să fie noul Moraes. Singura problemă ar fi că Moraes avea 22 de ani, iar el 27", a spus Marius Şumudică luni seara, la emisiunea Fanatik Show. El e …Şumudică!
Recunoscut ca un tip care se manifestă intens în spațiul tehnic, Şumudică şi-a comentat propriile reacţii de pe bancă. "Încerc să mă abţin pe bancă, dar tot ce fac e spontan. Dacă n-aş reacţiona, aş fi unul care face teatru. Chiar dacă am avut unele ieşiri necontrolate, mi le-am asumat. Încerc să devin mai echilibrat, mai sobru, pentru că asta m-ar ajuta pe viitor" a spus Şumudică. Antrenorul Braşovului este convins că în acest sezon stegarii vor da de furcă la toți adversarii. "Vom pune probleme oriunde vom juca. E un concept eronat să pleci de la concluzia că pleci direct învins. Chiar şi Sportul poate să ne bată, dar nu mi-e teamă să afirm că nici una dintre echipele din Liga 1 nu este favorită cu Braşovul".
Cel mai bun cu Pandurii. Ilijoski a fost votat jucătorul meciului FC Braşov - Pandurii, scor 2-1, în sondajul inițiat pe site-ul oficial al clubului. Ilijoski a fost votat cel mai bun jucător al meciului de 75% dintre participanții la sondaj. Pe locurile următoare s-au clasat portarul Mario Felgueiras  şi mijlocaşul Davide Dias, ambii cu câte 5% din voturile exprimate de fani. „Sunt bucuros că fanii au apreciat evolu-ţia mea în meciul cu Pandurii. Important este că am câştigat acest meci, nu că am înscris eu două goluri. Mă simt foarte bine la Braşov, îmi place oraşul, m-am acomodat repede la echipă şi avem o atmosferă foarte bună în vestiar. Am venit la FC Braşov să joc cât mai bine şi să dau goluri. Avem o echipă bună şi sunt convins că vom avea rezultate bune în acest retur de campionat. Marius Şumudică este un antrenor foarte bun, care ştie să motiveze jucătorii pentru a da totul în teren.
Cu gândul la Sportul… Galben-negrii sunt deja cu gândul la jocul de duminică, împotriva celor de la Sportul. “Urmează meciul cu Sportul, unul dificil. Am văzut meciul lor din prima etapă când au câştigat, în deplasare, cu Ceahlăul. Noi trebuie să ne facem jocul nostru, să nu-i subestimăm şi să obținem victoria", a declarat Blazhe Ilijoski, pentru site-ul oficial al FC Braşov. Ilijoski a devenit al patrulea străin din Liga I care la debut a reuşit să marcheze două goluri. L-au precedat albanezul Sulejman Demollari (Dinamo Bucureşti) în august 1991, macedoneanul Hristijan Kirovski (FC Vaslui) în martie 2009 şi sârbul Duşan Dokici (Astra Ploieşti) în septembrie 2009.
Încă un aniversat.  După ce, duminică, Marius Şumudică a împlinit 41 de ani, ieri, antrenorul cu portarii, Andrei Şanta, a împlinit vârsta de 49 de ani.  „De ziua mea îmi doresc  să fiu sănătos şi să luam trei puncte în meciul cu Sportul Studențesc”, a declarat Andrei Şanta.

Comentarii

Ultimă oră