A început forfota în căminele studenţeşti din toată ţara. Boboci sau deja studenţi cu vechime, cu toţii s-au îngrămădit să-şi ia în primire camerele. Din păcate, şi anul acesta locurile au fost prea puţine, iar cei rămaşi pe dinafară îşi caută acum altă cazare, scrie stirileprotv.ro. Este forfotă mare pe piaţa imobiliară. Sute de mii de tineri îşi caută acum un loc unde să stea pe perioada studiilor. Daca în Bucureşti, bătaia se va da pe garsoniere sau pe apartamentele cu două camere, în Braşov, de exemplu, câteva pensiuni şi hoteluri se vor transforma în cămine studenteşti. Afacerile prosperă, pentru că doar universtităţile de stat scot anul acesta puţin peste 100.000 de locuri de cazare, deşi cererea este de cinci ori mai mare. Bătaia cea mare s-a dat pe locurile din Bucuresti. Prioritate au avut studenţii cu medii mari. La Universitatea Ovidius din Constanţa, muncitorii mai au de dat ultimul strat de vopsea până când camerele vor fi gata. Studenţii vor plăti între 110 şi 250 de lei pe lună pentru locul în cămin.