Sari la conținut

Strategia Braşovului, ţinută „la ciorap“ de către primarul George Scripcaru

Primarul Braşovului, George Scripcaru, ţine la secret un document elaborat pe bani publici, pentru a-l folosi în campania sa electorală.
Acuzaţia vine din partea purtătorului de cuvânt al PSD, Răzvan Popa (foto), care reclamă faptul că nici până astăzi municipalitatea nu a făcut publice amănuntele strategiei de dezvoltare a Braşovului.
Şi consilierii locali social-democraţi sunt nemulţumiţi de faptul că nu au primit informaţii legate de detaliile strategiei, după ce au participat la şedinţa în care a fost prezentat documentul în plen. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea spune că oricine vrea să ştie mai multe se poate adresa Primăriei, deşi ar fi fost firesc ca toţi braşovenii să poată consulta această strategie măcar pe site-ul Primăriei.
În schimb, administraţia publică locală dă cu „pipeta“ informaţii din cuprinsul acestui document. Asta după ce a fost expusă extem de vag de realizatorii proiectului în şedinţa din 22 septembrie, consilierilor locali.
PSD-iştii spun că informaţiile pe care Primaria nu le dă publicităţii vor fi folosite de şeful Executivului municipal în campania electorală din 2012.

Comentarii

Ultimă oră