Proiectul legislativ depus de deputatul Victor Socaciu, care prevede obligativitatea dublării filmelor străine în limba romană, a produs o adevărată ripostă în rândul opiniei publice.
Ca să apere limbă română de „asaltul neologismelor”, social-democratul vrea ca traducerea filmelor străine să se facă prin dublajul vocilor, procedeu despre care spune că se aplică în multe state europene.
Ne strică neologismele. Întrebat dacă în acest fel tinerii nu vor mai putea să „prindă” limba engleză de la televizor, Socaciu a replicat că limbile străine nu se învaţă din filme, ci de la şcoală, cu ajutorul unui profesor. Deputatul a respins la fel de categoric şi ideea că dublajul ar face ca filmele astfel traduse să piardă din calitate. „Eu vă întreb aşa: de ce la ei se poate şi la noi nu? Ce este mai important: să ne apărăm limba, sau să ne lăsăm subjugaţi de neologisme?”, s-a eschivat deputatul. Un alt argument al politicianului este că prin dublajul filmelor mai „au o pâine de mâncat” şi actorii români „cu voci speciale”.
Petiţie. Însă trecând peste costurile mari ale dublării unui film, care se ridică la câteva mii de euro, oamenii de film din România, jurnaliştii, internauţii consideră iniţiativa lui Socaciu o măsură nocivă şi antieducativă. Chiar mai mult, pe internet a fost iniţiată şi o petiţie pentru a stopa această lege aberantă. „Este de neconceput o asemenea decizie şi în România, identitatea limbii în care vorbesc actorii trebuie păstrată. Argumentele contra acestei propuneri legislative a deputatului Victor Socaciu sunt atât de natură artistică, cât şi de natură economică. E vorba de o decizie strict comercială, care ar da de lucru unor actori pentru dublaj, dar în niciun caz nu este o decizie artistică. Actorii români nu trebuie să fie folosiţi ca să dubleze vocile altora, crescând astfel preţul difuzării unui film şi scăzându-i autenticitatea şi calitatea artistică, ci trebuie să fie văzuţi şi auziţi în producţii româneşti sau internaţionale; iar pe d-l Socaciu vrem să-l auzim în propriile concerte, nu dublând vocea vreunui cântăreţ străin. Dublajul filmelor duce la izolare, la intoleranţă, iar pe termen lung are efecte foarte toxice”, se arată în textul petiţiei „Stop Legii dublării filmelor”.
Dublarea filmelor în Europa. Italia, Franţa, Germania, Spania şi Rusia sunt ţările europene în care producţiile străine sunt dublate la TV. De exemplu, în Italia, tradiţia dublării filmelor datează din anul 1930. În timpul regimului lui Mussolini, limbile străine erau complet interzise. Şi în Spania toate programele sunt dublate. În schimb, în România există o tradiţie puternică în ceea ce priveşte subtitrarea filmelor străine. Nici măcar în timpul perioadei comuniste nu au fost dublate filmele.
Deputat de Mureş. Născut la Braşov, în 1953, folkistul Victor Socaciu, faimos în perioada cenaclului Flacăra, ajunge în 2008 deputat de Mureş în Parlamentul României.
„E păcat să nu cunoşti vocea unui actor. Noi avem o tradiţie în subtitrarea filmelor. Am crescut cu filme subtitrate şi ele m-au ajutat enorm, printre altele şi să învăţ şi câte o limbă străină." a declarat regizorul Corneliu Porumboiu.
„Zăcămintele de prostie din România sunt nelimitate, spre deosebire de cele de petrol. Nu pot comenta «argumente» ca acelea aduse de deputatul în cauză. Ele sunt sub orice comentariu" a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
