În emisiunea "Punctul de întâlnire" de la Antena 3, istoricul Dinu C. Giurescu spune că ultima varianta propusă de PDL pentru reorganizarea administrativă prin ştergerea judeţelor înseamnă pierderea identităţii naţionale.
Ne pierdem identitatea. "Această proiectată desfiinţare a judeţelor este mult mai gravă. Se înscrie într-un şir întreg de acţiuni menite să destrame teritorial România şi să şteargă identitatea. Eu nu mai sunt român. Voi fi altceva. Voi fi un locuitor al unei regiuni europene. Or dacă le iau la bani mărunţi pentru mine, ca istoric, acesta este rezultatul. Nu uitaţi că aceste judeţe au sute de ani vechime, indiferent de faptul că s-au schimbat graniţele lor, mai mari sau mai mici, dar ele sunt intrate în conştiinţa mea." a spus istoricul.
În plus Constantin C. Giurescu, tatăl academicianului, în lucrarea "Istoria Românilor" spune ca „Judeţele, ca subîmpărţiri administrative, sunt contemporane cu întemeierea statului.“. Asta înseamnă că „existenţa judeţelor este cel mai bun argument pentru faptul că noi am fost dintotdeauna prezenţi, în special în zona aceasta a Ardealului”, se mai arată în aceeaşi lucrare.
Au peste 700 de ani vechime. Dinu C. Giurescu spune că judeţele le dau o identitate locală românilor. Acestea au o vechime între 600 şi 700 de ani. Organizarea pe judeţe nu are la bază organizarea pe raioane, de sorginte comunistă, asa cum susţine însuşi premierul Emil Boc. Este fals acest lucru, spune istoricul. Judeţele " nu sunt o creaţie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza. Erau acolo şi domnitorul unirii şi fondatorul monarhiei doar le-a întărit." a precizat Giurescu. "Judeţele sunt o organizare naturală, normală, ivită din nevoile unei populaţii dintr-o zonă, şi nu dintr-un decret prezidenţial care le anulează sau le dă la o parte. Nu poţi să ştergi istoria cu buretele fiindcă vrei tu! " atrage atenţia istoricul.
Judeţele nu le-au inventat ruşii. Doar ruşii în 1948 au avut îndrăzneala să desfiinţeze judeţele tradiţionale şi să înfiinţeze raioanele şi regiunile, dându-le nume ruseşti. De exemplu, Braşovul a devenit oraşul Stalin. Însă aceasta s-a făcut cu kalaşnikovul la tâmplă, ceea ce nu mai e cazul în 2011, când România e în Uniunea Europeană.
În plus, "Uniunea Europeană nu ne cere această desfiinţare a judeţelor. Este o mistificare grosolană, urâtă de tot: să spui oamenilor că UE ne cere aşa ceva. Dar nu este adevărat. Franţa şi-a menţinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel. Fiecare unitate teritorială cu numele ei este acolo, şi numai noi le desfiinţam." a adăugat istoricul.
Consultarea cetăţenilor e obligatorie. Apoi pentru modificarea graniţelor judeţelor e obligatoriu organizarea de referendumuri, iar nu prin asumarea răspunderii asa cum vrea să facă Guvernul Boc. Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, spune la Art. 13 (3) clar "Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum"."Cu alte cuvinte trebuie să se organizeze referendum în fiecare localitate şi în fiecare judeţ, să-şi întrebe cetăţeni, altfel sunt pasibili de închisoare" a adus precizări analistul Radu Tudor.
10 acţiuni menite să destrame identitatea României, în opinie istoricului Dinu C. Giurescu.
-desfiinţarea judeţelor şi formarea de 12-14 regiuni
- înfiinţarea de regiuni de dezvoltare, propusă de UDMR-ului. Tăierea Transilvaniei prin două, pe linia trasată de arbitrajul de la Viena din ’40
-legea minorităţilor care va crea zeci de autonomii teritoriale sub pretextul autonomiilor culturale
-legea arhivelor prin care se doreşte întoarcerea arhivelor la emitent! Emitentul a fost până în 1918 Ungaria sau Austria. Acest lucru înseamnă ştergerea memoriei
- legea educaţiei, prin care 92% dintre elevii autohtoni au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minoritari
- a dispărut manualul de istoria românilor. Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator.
- nu mai există incriminare penală pentru defăimarea simbolurilor naţionale- drapelul, stema
- Asociaţia culturală Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş nu primeşte un leu de la Guvern pentru acţiunile sale. Are autonomie
- Guvernul României a emis un document (HG 402/2010) care vorbeşte despre graniţa între Ţinutul Secuiesc şi Ţara Bârsei
- Anularea Parlamentului, prin procedura Asumarea răspunderii a legilor de către Guvern. Această asumare seamănă cu votul la comandă care se exprima în Marea Adunare Naţională.
"Desfiinţarea judeţelor se înscrie în două tendinţe foarte clare din ultimii ani. Pe de-o parte destrămarea teritorială a României, şi pe de altă parte ştergerea identităţii noastre ca români, să nu mai fim români.[...] Vor să ne şteargă memoria, vor să ne şteargă identitatea noastră. Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acţiuni de buldozer pur şi simplu, vor să fiu ca frunza pe apă, că frunza este un simbol, să nu mai ştiu ce e cu mine, să fiu un fel de cetăţean aşa, al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, şi care sunt încă o dată înscris printr-un indicativ numeric într-o listă. " a declarat Dinu C. Giurescu, istoric.