Cum reușește , în càteva minute, să sară din cizmele de cauciuc și straiele de intervenție în uniforma impecabilă de emisiune- smile inclusive- ține probabil de secretele meseriei de pompier. Vorbește senin șeful ISU Brașov despre apă, foc, cutremur și sânge și mă asigură , din nou și din nou, că peste toate treci dacă nu îți pierzi calmul și dacă fiecare știe ce are de făcut. Dar... Mai știi ce ai de făcut când îți arde casa sau cutremurul îți trântește plasma în brațe? Cine și cum e în stare să-și biruie frica nebună de moarte? După atâtea campanii de informare oamenii se reped încă la lift sau dau buluc pe scări. Sau sar pe geam de la etaj. În 2017, ardem încă miriștile ca pe vremea când dădeau turcii - și otrăveam și fântânile!- uitând că vântul e prieten bun cu focul și cu paguba. În același an de grație , trunchiuri doborâte de natură și peturi, aruncate de mânâ de om, ridică baraje în fața apelor ce dau să se reverse. Azi, despre pompieri și despre ISU. Oamenii îi strigă, din ce în ce mai frenetic. 165 de cazuri dispecerizate pe zi ( strigăte de ajutor , la 112) , media pe 2016. În două luni de 2017, 308 cazuri pe zi... Dar, nu-i așa, peste toate treci dacă nu îți pierzi calmul și dacă fiecare știe ce are de făcut... Stelian Rechițean, la Mix Actual.
https://youtu.be/HB_EIFf5yBE
Stelian Rechiţean, la Mix Actual!
