Sari la conținut

Dacă prima serie de fotbalişti de la FC Braşov a efectuat controalele medicale marţi dimineaţă, ceilalţi jucători s-au prezentat în cursul dimineţii de miercuri la vizita medicală.
Au trecut cu brio testele. Jucătorii de la FC Braşov au efectuat vizita medicală şi se pregătesc intens pentru noul sezon. La testele medicale coordonate de medicul Gheorghe Popa au participat ieri dimineaţă următorii jucători: Chipciu, Kanu, Bruno Madeira, Mateiu, Cristescu, Cristi Ionescu, Marc, Hadnagy, Drăgan, Dedu şi Horia Crişan. „Toţi jucătorii au trecut testele fizice şi medicale. Bruno Madeira a făcut însă lipotimie în urma oboselii acumulate în ultimele zile, însă nu au fost probleme pentru că şi-a revenit rapid şi a fost declarat apt pentru efort”, a declarat medicul FC Braşov, Gheorghe Popa.
Se conturează lotul. Uşor, uşor, Tony Conceicao îşi definitivează lotul pentru viitorul sezon. După venirile lui Paez, Dominguez, Madeira, Kanu, Felgueiras şi Godinho şi după ce oficialii braşoveni s-au înţeles cu Peter Majernik şi Diego Gaucho, alţi trei fotbalişti au semnat prelungirea înţelegerilor cu clubul de sub Tâmpa. Astfel, Traian Marc, Attila Hadnagy şi Cristi Ionescu vor juca şi în sezonul viitor la FC Braşov. La polul opus se află Ionuţ Voicu şi Gabi Kajcsa, care nu vor mai continua sub Tâmpa. Situaţia lui Cătălin Dedu este mai specială. Atacantul mai are un an de contract cu FC Braşov, însă nu intră în vederile lui Conceicao pentru viitorul sezon.
Optimişti înainte de start. După plecarea lui Robert Ilyeş, mijlocaşul lui FC Braşov, Marian Cristescu, a rămas unul dintre jucătorii cu vechime la echipa de sub Tâmpa. Cristescu este convins că sezonul care va debuta va fi unul mai bun pentru stegari. Marian Cristescu. „Avem jucători noi, trebuie să închegăm rapid relaţiile între noi şi să formăm grupul care întotdeauna a fost la FC Braşov. Sunt convins că putem face o figură mai frumoasă ca în sezonul trecut, dar pentru aceasta trebuie să fim mai concentraţi” a declarat Cristescu. Acelaşi optimism este afişat şi de Cristi Ionescu, fotbalist care şi-a prelungit înţelegerea cu gruparea braşoveană. „Trebuie ca jucătorii noi să se integreze rapid şi eu sunt sigur că Mister va gândi bine noua strategie. În ultimii anii am jucat un sfert de finală şi două semifinale de Cupa României, logic ar fi să jucăm finala acum, nu? Normal ar fi să facem o figură mai frumoasă ca anul trecut” a încheiat Cristi Ionescu. Atât Cristescu cât şi Cristi Ionescu, au ca favorită la titlu în acest sezon pe Rapid.  
Fără „Mister” două zile. Fotbaliştii de la FC Braşov se vor antrena două zile fără antrenorul Antonio Conceicao, care a plecat marţi seară în Portugalia, pentru a participa la cursurile Şcolii de Antrenori, organizate de Federaţia Portugheză. „Toni a plecat în Portugalia la un curs de perfecţionare a antrenorilor, dar se va alătura lotului sâmbătă seara, în cantonamentul de lângă Porto. Până atunci, antrenamentele jucătorilor vor fi conduse de antrenorii secunzi, Daniel Isăilă, Manuel Baltazar şi preparatorul fizic, Joao Renato Silva”, a declarat preşedintele executiv al stegarilor, Iosif Kovacs.
De sâmbătă, dau de greu! FC Braşov va pleca, sâmbătă, într-un stagiu de pregătire în Portugalia, unde va rămâne până pe 16 iulie. În această perioadă, echipa are perfectate următoarele meciuri amicale: 4 iulie cu SC Freamunde, 6 iulie cu Vitoria Guimaraes, 9 iulie cu SC Beira Mar, 12 iulie cu Sporting Braga.

Comentarii

Ultimă oră