Finalizarea Autostrăzii Transilvania, după ce contractul cu Bechtel a fost reziliat, este o misiune extrem de grea pentru Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), scrie www.romanialibera.ro.
Sume mai mici dar inexistente. Dacă realizarea celor 118 kilometri de autostradă dintre Câmpia Turzii şi Gilău, pe de o parte, şi Suplacu de Barcău şi Borş, pe de altă parte, ar putea costa în final 1,5 miliarde euro, pentru restul de 300 de kilometric, de care Bechtel nici nu s-a atins, sunt necesare, conform Guvernului, cel puţin 2,1 miliarde euro. Suma va fi, însă, aproape sigur, mult mai mare, iar Guvernul nu o are.
Cât ar vrea Guvernul să plătească. Guvernul ar putea plăti în viitor 7,2 milioane de euro pe kilometru de autostradă, a anunţat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, o dată cu anunţul privitor la întreruperea contractului cu americanii. Sumele menţionate sunt cele necesare strict construirii, fără a socoti costurile de mutare a reţelelor de utilităţi, cele ale exproprierilor, realizarea proiectării, etc. Cât de uşor şi cât de repede va putea face rost statul de aceşti bani?
5 ani, dacă ar fi bani. În cei opt ani scurşi de la semnarea contractului pentru Autostrada Transilvania, vârful lucrărilor şi, aferent acestora, plăţilor către constructorul american a fost atins în 2008. Acesta a primit atunci 440 milioane euro. În restul anilor statul a alocat pentru autostradă, în cel mai bun caz, jumătate din această sumă, existând ani în care nu s-a dat nimic. Dacă ar menţine vârful de finanţare din 2008, autostrada ar fi gata peste cel puţin 5 ani, fără a socoti duratele necesare organizării licitaţiilor, efectuării exproprierilor, proiectării.
Banii merg la Autostrada Sibiu-Nădlac. Chiar şi aşa, între Autostrada Nădlac-Sibiu şi Autostrada Braşov-Borş, Guvernul va plăti pentru prima, proiectul fiind cofinanţat de Uniunea Europeană. Astfel, la fiecare doi euro puşi de UE, România trebuie să aloce cel puţin un euro cu titlul de cofinanţare şi pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile. Deoarece nu se găseşte pe nici un coridor de transport pan-european, Autostrada Transilvania nu va putea fi finanţată decât fie de la bugetul de stat, fie printr-o concesiune sau parteneriat public-privat.
Autostrada Transilvania, fără bani de la buget. Potrivit CNADNR, în 2011 alocaţiile pentru autostrăzi ale companiei se ridică la suma de 2,8 miliarde lei, adică 666 milioane euro. Din aceştia însă, cea mai mare parte a banilor vine de la UE, anume 2 miliarde lei, şi doar restul de 800 de milioane lei (adică 190 milioane euro) vin de la buget. Dacă toţi banii statului ar merge însă către Autostrada Transilvania (şi nu ar mai fi finanţată deloc Autostrada Nădlac-Sibiu), ar fi nevoie de vreo zece ani pentru terminarea lucrărilor între Braşov şi Borş. Lucrurile vor sta, însă, exact pe dos, banii urmând să susţină proiectul Sibiu – Nădlac.
Concesiunea, singura variantă. Cum Nădlac-Sibiu este finanţată de România împreună cu UE, singura şansă a Autostrăzii Transilvania este parteneriatul public-privat. „Tronsonul de la Gilău la Mihăieşti va fi scos imediat la licitaţie, de asemenea se reia proiectarea pentru scoaterea la licitaţie a tronsonului Târgu Mureş-Câmpia Turzii. Pentru restul tronsoanelor, de la Braşov la Târgu Mureş, nu excludem procedura parteneriatului public-privat, este una dintre soluţiile la care ne gândim pentru a putea să le finalizăm, deoarece banii publici nu sunt nelimitaţi”, a spus Boc, la finele săptămânii trecute.