Munte să fie, că românul stie cum sa se distreze. Lângă focul de tabără, la grătar cu familia, pe cărări de munte cu prietenii, la coadă la telecabină, în drum spre Babele sau spre Cruce, cei care nu au mers la mare de Sfânta Maria s-au refugiat la munte. Pensiunile şi hotelurile au fost pline in toata ţara. Mai bine de-o mie de oameni s-au înghesuit ieri la coadă la telecabina care urcă din Buşteni pe platou la Babele. Au stat şi patru ore la coadă. Un tichet dus-întors costă 64 de lei, aşa că pentru proprietari a fost o zi de milioane. După coada de la telecabină, turiştii au avut parte de surprize şi pe platoul Bucegilor, s-a stat la coadă şi pentru o fotografie la Babe sau la Sfinx. La Mureş, bărbaţii au încins grătarele inundând peisajul cu fumul lor, iar doamnele şi domnişoarele au profitat de soare pentru a se bronza. Spre Bâlea, unde-i răcoare şi bine, s-au avântat atât de mulţi turişti că au blocat Transfăgărăşanul. Pe o porţiune de patru kilometri, s-a stat ca în parcare.