Statistic vorbind, puţină linişte!

Şi vai, ce ne-am mai consumat! Şi vai, ce ne-am mai implicat! Şi cât ne-am dorit, cu arzătoare dorinţe! Dimineaţa, la prânz şi seara, cât şi între mese, la televizoare şi pe calculatoare, pe străzile asfaltate şi pe pomii despuiaţi de frunze. În stare de veghe şi în bizareria viselor. Şi am comentat şi am dat cu pumnul în masă şi am făcut spume la gură şi ne-au ieşit bubiţe de urticarie. Şi ne-am scuipat cât e ziua de scurtă şi noaptea de ceţoasă, 24 din 24, încrâncenaţi, cu Ideea bine fixată pe vâscoasa materie cenuşie. Şi am râs isteric şi am plâns cu sughiţuri. Şi am aruncat cu superlative în toate părţile. Şi-am blestemat şi-am fluierat a pagubă pentru duşmani. Şi ne-am dus la votare în cantităţi impresionante – ceea ce e o treabă bună, nota zece pentru poporul român, fără nicio ironie. Şi-am cântat doinele de jale ale fraudării, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Şi câteodată, de oboseală şi de criză biliară, ne-am vârât două degete pe gât şi am vărsat cât am putut. Dar greaţa tot acolo a rămas, în fundul stomacului şi mai sus, în inimă şi mai sus, la creier. Şi unii am câştigat şi alţii n-am câştigat. Jumi-juma, ca la joaca din faţa blocului, Ţară, ţară, vrem ostaşi! De fapt, cel mai bun lucru într-o campanie electorală este că ea chiar se încheie la un moment dat, deşi seamănă din profil cu veşnicia. Învinşii vor spune cu vocea tremurândă: pentru noi nu s-a încheiat, avem o datorie pentru jumi-ul nostru devotat, vom lupta mai departe. Ok, da’ putem să mai avem şi alte subiecte de discuţie? Am putea încerca un pipi mai relaxat pentru început? Şi o seară întreagă fără tv? Am putea, de pildă, să vorbim despre maşinile noastre, florile noastre din ghivecele noastre, despre elefanţii indieni, despre soare, lună, câte-n soare şi în lună? Despre ce dracu’ mai simţim? Despre rolul părinţilor copilului în viaţa copilului părinţilor? Pentru că, poporule, e oficial, am scăpat de campanie. Vin scumpirile, vin molimele, vine sfârşitul de lume mayaş, dar scăparăm de campania electorală, poporuleeeee! Era odată un cântec: “O bucată de carne de porc/Nu-i o bucată de carne de vită/Şi e foarte fericită/Că-i o bucată de carne de porc/Iar bucata de carne de vită/Nu se simţea jignită/Că-i o bucată de carne de vită/Nu o bucată de carne de porc.” Cam acesta ar fi rezumatul în versuri al unei poveşti de succes. Ba nu, de eşec. Ba nu, de succes. Ba nu, de... (unde-am rămas?)

                                                                                                     Alina Bârsan